ALBASAT
Nisporeni Societate

Televiziune digitală terestră în Căușeni și Strășeni

Peste 1400 de receptoare digitale de tip STB (Set Top Box) au fost livrate beneficiarilor din raioanele Căușeni și Strășeni de către Asociația Obștească „Universal Media”. Oamenii au primit donația cu inima deschisă, menționând că este un lucru cu adevărat necesar, mai ales în era tehnologiilor.

Suntem 3 persoane în familie. Avem nevoie de receptor, pentru că cel pe care îl avem s-a învechit la noi. Vrem să privim mai multe canale, să fie mai interesant și la copii|”, a spus Ludmila Hasanova.

Ne trebuie, pentru că noi suntem 2 invalizi în casă: eu și feciorul și nu avem internet, nu avem nimic. Desigur că avem nevoie, măcar să vedem ce este prin țară, pentru că  multe se vorbesc și așa și așa, dar noi vrem să vedem singuri, cu ochii noștri, ce arată acolo„, a spus Valentina Valueva.

Mulțumim frumos! Vă doresc sănătate și toate cele bune. Avem nevoie, pentru că avem televizor și trebuie. În familie suntem 5 persoane„, a spus Zinaida Bîrsu.

La mine în familie sunt 4 copii, dar sunt luați de la casa de copii. Suntem mulțumiți că copiii vor privi mai multe canale și e un mic ajutor„, a spus Olga Smicenco.

Angajații din domeniul asistenței sociale mărturisesc că mulți dintre beneficiari nu au avut niciodată televiziune, iar unii au fost nevoiți să renunțe la televiziune din cauza tarifelor majorate.

Aduc mari mulțumiri Ambasadei SUA, pentru donația făcută, pentru că persoanele social-vulnerabile, cei care n-au acces la mass media, vor putea cu ajutorul acestei donații să fie informați despre tot ce se întâmplă în societate, în comunitate„, a spus Cristina Ciubuc, șef serviciu echipă mobilă.

„Vrem să vă mulțumim enorm pentru gestul de binefacere și aducem mulțumiri Ambasadei SUA. Este un aport considerabil pentru familiile social-vulnerabile din raionul Strășeni, pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele în etate, aici din teritoriu, a spus Inga Ciocan, șef adjunct direcția generală Asistență Socială și Protecție a Familiei Strășeni.

Administrațiile publice centrale salută astfel de proiecte, menționând că este un lucru binevenit, aducând un zâmbet pe fețele beneficiarilor.

Orice ajutor oferit de către partenerii străini aduc plus valoare și schimbă în bine modul de trai a cetățenilor Republicii Moldova. Salutăm astfel de inițiative, sunt binevenite, ba chiar mai mult, o să încercăm ca această practică să o multiplicăm și să-i lărgim zona de influență. Este o comoditate. Este un plus adus în fiecare casă„, a subliniat Viorel Jardan, președintele raionului Strășeni.

Receptoarele au fost distribuite de Asociația Obștească „Universal Media”, în cadrul proiectului „Acces la televiziunea digitală terestră”, finanțat de Ambasada SUA din Republica Moldova. Acestea sunt simple în folosire, iar serviciile prestate sunt absolut gratuite.

Related posts

Un oraș întreg din Australia intră în carantină din cauza unui singur caz de coronavirus

Albasat

Ambasadorul Federației ruse este convocat la MAEIE

Albasat

Discipolii Școlii Sportive din Nisporeni, premiați la Turneul în memoria antrenorului Alexandru Babici

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment