ALBASAT
Nisporeni Societate

Tinerii de la Centrul de Tineret Nisporeni, în vizită la muzeul din localitatea Ciutești

Muzeul „Meșteșug și Design” din localitatea Ciutești a fost, în acest weekend, gazda tinerilor de la Centrul de Tineret Nisporeni. 25 de tineri ai Centrului au vizitat muzeul, unde Grigore Stamati, directorul Casei de Cultură din Ciutești, le-a relatat cu drag despre legendele satului, despre frumusețile regiunii, dar și despre cum a luat naștere ineditul concept al acestui muzeu.

După vizită, tinerii au remarcat faptul că Muzeul „Meșteșug și Design” este o simbioză perfectă între tradiție și design, care a rezultat exponate inedite, precum „Cina cea de Taină”, „La Pampuște” sau „Selfie Stela”.

Un alt obiectiv turistic important vizitat de tineri a fost Biserica de lemn din Ciutești, supranumită și Biserica Albă. „Acest monument este o adevărată relicvă a istoriei și a arhitecturii nu doar pentru raionul Nisporeni, dar și pentru toată țara”, menționează Centrul de Tineret într-un mesaj pe rețelele de socializare.

În context, tinerii au recomandat tuturor să viziteze biserica de lemn din Ciutești pentru a admira arhitectura tradițională, dar și muzeul „Meșteșug și Design” pentru a vedea exponatele deosebite.

Related posts

Rezultate excelente pentru două eleve din Nisporeni la Olimpiada instituțională de Geografie

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Independenței, marcată la Nisporeni printr-un șir de acțiuni de sărbătoare

Albasat

Natalia Gavrilița va efectua o vizită de lucru în raionul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment