Situația regională determină Polonia să investească masiv în domeniul de apărare și securitate. Declarația aparțineambasadorului Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat Agenției de presă IPN. Potrivit diplomatului, Polonia este un campion printre satele membre NATO la capitolul cheltuieli pentru apărare, autoritățile de la Varșovia alocând 4% din PIB în acest sens.
Fiind stat membru al Uniunii Europene din mai 2004, Polonia și-a crescut vertiginos nivelul de dezvoltare economică, devenind una dintre cele mai puternice economii ale lumii. Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova spune că țara sa își dezvoltă economia și investește masiv în potențialul său de apărare. Potrivit diplomatului, războiul din Ucraina și criza de securitate din regiune au determinat Polonia să-și modernizeze tot arsenalul militar.
„PIB-ul ne plasează printre primele 20 cele mai mari economii din lume. Avem un PIB de 14.700 de euro pe cap de locuitor. Cifrele sună bine, dar suntem ambițioși și știm că este loc pentru mai bine. Dacă ne referim la potențialul militar, Polonia este un campion printre statele membre ale NATO. Suntem campioni la capitolul cheltuieli pentru apărare. Peste 4% din PIB sunt alocate domeniului apărării. Și nu e vorba doar despre sumele de bani, ci de modul cum sunt cheltuiți acești bani. Polonia își modernizează masiv forțele armate. Avem multe tancuri noi, avioane noi, avem sisteme antirachetă noi. Și acest lucru se întâmplă nu pentru că încercăm să fim parte la vreo competiție, este o necesitate pe care o constatăm în contextul situației geopolitice din regiune. Polonia își menține forțele armate la nivelul de 200 de mii de oameni. Acesta este efectivul nostru. Încercăm să fim bine înarmați. Evident, încercăm să ne dezvoltăm și economia. În caz contrar, am putea să ne pomenim cu mari probleme din cauza amplasării noastre geografice”, a spus ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej.
Ambasadorul polonez a explicat că o țară mică așa cum este Republica Moldova poate adera mai ușor la Uniunea Europeană. Diplomatul spune că aceasta este principala lecție a extinderii Uniunii Europene din 2004, când numărul statelor membre a crescut de la 15 la 25, iar țările mici au negociat mai ușor aderarea decât țările mari.
„Dimensiunile mici ale Republicii Moldova ar putea fi un mare avantaj în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este mult mai simplu să integrezi o țară mică, cu o economie mică, în piața unică și să armonizezi toată legislația la legislația europeană, decât în cazul unei țări mari. Să știți că aceasta a fost și lecția pe care UE a însușit-o de la Big Bang, adică de la marele val de extindere în care a participat și Polonia”, a explicat diplomatul.
Interviul cu ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, a fost realizat de către Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.