ALBASAT
Societate

Trei persoane vaccinate au decedat de COVID-19

Trei persoane vaccinate au decedat de COVID-19. Declarația a fost făcută de ministra sănătății, Ala Nemerenco, în cadru unei conferințe de presă, vineri seara. Ea nu exclude faptul ca aceste persoane să fi avut certificate false de vaccinare, transmite IPN.

Potrivit ministrei, este vorba despre o persoană care s-a infectat când încă nu erau instalați anticorpii în urma vaccinului. La fel, alte două persoane, una dintre care avea o vârstă înaintată și multe comorbidități, și o altă persoană, de 74 de ani, cu mai multe comorbidități, au decedat. Ministra spune că s-au făcut analize și subiectul este discutat.

„Vaccinarea nu asigură 100% că nu te îmbolnăvești, depinde foarte mult de organism și de comorbiditățile omului, mai ales când îmbolnăvirea are loc la o perioadă scurtă după vaccinare”, a declarat Ala Nemerenco.

Totuși, susține ministra sănătății, trebuie de văzut și altă parte a vaccinului și anume faptul eradicării multiplelor boli pe parcursul anilor. Un exemplu în acest sens ar fi și vaccinarea medicilor, unde rata de mortalitate a scăzut extrem de mult.

Potrivit Ministerului Sănătății, vineri în țară au fost înregistrate 710 cazuri noi de COVID-19, dintre care 612 în rândul persoanelor nevaccinate. Circa 702 mii de persoane s-au vaccinat cu ambele doze de ser.

Related posts

Regim special la aeroportul din Chișinău din 11 septembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Валентина Булига назначена директором НМСК

Albasat

Denis Popescu de la Inspectoratul de Poliție Nisporeni în dialog cu elevii de la Gimnaziul Șendreni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment