Trei spitale de copii din Chișinău au fost dotate cu utilaje performante de diagnostic și tratament cu sprijinul Guvernului German, transmite IPN.
Potrivit Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1, Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii au beneficiat de aparate de radiologie, monitoare pentru monitorizarea funcțiilor vitale, paturi pediatrice, analizoare de laborator, echipamente de dezinfectare și altele articole medicale esențiale.
Anual de serviciile celor trei spitale municipale beneficiază peste 23 de mii de copii.
Procurarea echipamentelor fac parte dintr-un pachet de sprijin pentru comunitățile moldovenești în gestionarea crizei refugiaților, în valoare patru milioane de euro, oferit de către Guvernul German prin intermediul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, implementat de GIZ Moldova.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

