În Republica Moldova ar putea să se desfășoare un campionat mondial la Kickboxing dacă vor fi asigurate locuri de cazare pentru participanți. Pentru Moldova acest eveniment ar fi un avantaj foarte mare, atât sub aspect financiar, cât și din perspectiva promovării imaginii țării, a spus Tudor Gorea, președinte al Federației Naționale Oriental Kickboxing, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
„Am analizat unde am putea caza un număr de 2000 de participanți, dar măcar și o mie. Dacă vin 300 de participanți din partea unei țări, aceștia nu pot fi repartizați în diferite hoteluri”, a spus el președintele Federației. Competiția poate fi organizată la Chișinău Arena. „Cum apar primele hoteluri, vă asigur că noi îl desfășurăm”, a menționat Tudor Gorea.
În plan este organizarea în anul viitor a unui turneu cu prezența președintelui Asociației Mondiale a Organizațiilor de Kickboxing (WAKO), Roy Baker, cu reprezentanții Ucrainei, României, Bulgariei. „În familia mondială de Kickboxing noi avem prieteni foarte buni care ne stimează. Astăzi la Moldova se uite cu alți ochi, inclusiv ceea ce ține de arbitraj”, a afirmat Tudor Gorea.
Intenția este de a dezvolta kickboxingul în toate localitățile republicii. „Rezultatele sunt foarte bune. Mult înseamnă și educația, când merge un sportiv pe stradă, și comportamentul, este munca antrenorului. Vă dați seama că în sală este un alt comportament. Eu mă mândresc cu multe cluburi care într-adevăr sunt punctuali, educați, au rezultate”, a spus președintele Federației.
Recent, sportivii lotului național, discipoli ai Federației Naționale Oriental Kickboxing din Republica Moldova, au cucerit opt medalii de aur, cinci de argint și cinci de bronz. la Cupa Mondială la Kickboxing care s-a desfășurat în Austria. Moldova s-a clasat în premieră pe locul șapte între cluburi și locul 13 între 34 de țări-participanți. Tudor Gorea a spus că sportivii din Moldova au dat dovadă de o pregătire bună și au făcut față concurenței mari.