ALBASAT
Societate

UE este angajată în intensificarea parteneriatului său cu Moldova în domeniul apărării și securității

Uniunea Europeană este angajată în intensificarea parteneriatului său cu Moldova în domeniul apărării și securității, având în vedere noua etapă strategică a relațiilor UE-Moldova, de când Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de candidat la aderare. O declarație în acest sens a fost făcută de secretarul general adjunct pentru afaceri politice, directorul politic al Serviciului European de Acțiune Externă, Enrique Mora, în cadrul celui de-al doilea dialog la nivel înalt UE-Republica Moldova în domeniul politic și de securitate, transmite IPN.

Secretarul general adjunct pentru afaceri politice a precizat că în contextul actual dificil pentru securitatea Republicii Moldova și a Europei în general, UE își menține angajamentul de a consolida capacitățile guvernului moldovean și de a lucra împreună pentru a aborda subiecte de interes comun. „Schimbul nostru de opinii privind provocările de securitate cu care se confruntă Moldova nu putea fi mai oportun, având în vedere încercările persistente ale Rusiei și ale reprezentanților săi de a destabiliza țara. UE continuă să fie solidară cu Moldova și va continua să o sprijine în procesul de reformă, precum și prin consolidarea capacității sale de rezistență pe mai multe dimensiuni”, a afirmat Enrique Mora.

Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, cooperarea Republicii Moldova în domeniul securității și apărării cu UE avansează cu adevărat la un nou nivel strategic. „Sprijinul UE pentru Republica Moldova este deja oferit prin intermediul mai multor instrumente și vizează consolidarea stabilității și a rezilienței în fața provocărilor-cheie. De asemenea, Moldova este dispusă să contribuie mai mult la misiunile PSAC ale UE. În lunile următoare, vom intensifica cooperarea în ceea ce privește combaterea amenințărilor hibride, dezinformarea, consolidarea securității cibernetice, gestionarea crizelor. Toate acestea reprezintă o parte foarte importantă a procesului de aderare a Republicii Moldova la UE”, a menționat ministrul afacerilor externe și integrării europene.

Oficialii au discutat despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova ca urmare a acțiunilor hibride ale Rusiei, inclusiv folosirea energiei ca armă și a protestelor organizate. Cooperarea în domeniul securității a fost un subiect central al discuțiilor. UE și-a exprimat aprecierea pentru participarea continuă a Republicii Moldova la Misiunea UE de instruire în Mali și a salutat interesul acesteia de a contribui la EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina și la Misiunea UE de instruire în Somalia. S-a discutat inclusiv despre continuarea sprijinului UE prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Cel de-al doilea dialog la nivel înalt UE-Republica Moldova în domeniul politic și de securitate a avut loc la Bruxelles în perioada 23 – 24 martie, după lansarea sa la Chișinău la 18 martie 2022.

Related posts

Personalul medical va fi transportat la muncă cu microbuzele Armatei Naționale

Albasat

Pedepse mai dure pentru mercenari

Albasat

PITCH.MD – concurs pentru oameni creativi și producători de conținut

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment