ALBASAT
Actualitate Societate

Ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor

Astăzi este ultima zi în care este permisă agitația electorală, atât pentru candidați, cât și pentru susținătorii acestora. Odată cu încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, de mâine intră în vigoare „ziua tăcerii” – valabilă, inclusiv și duminică, transmite IPN.

Concurenții electorali înregistrați mai au doar astăzi posibilitatea să convingă alegătorii să-și dea votul pentru ei. Este ultima zi în care pot organiza întâlniri, distribui materiale informative și desfășura activități de publicitate electorală.

Codul Contravențional prevede sancțiuni pentru încălcarea regulilor din ziua tăcerii și a votului. Continuarea agitației electorale se pedepsește cu amenzi între 2 și 3 mii de lei pentru persoane fizice și între 5 și 7,5 mii de lei pentru persoane juridice.

Astfel, în ziua tăcerii este interzisă distribuirea materialelor de campanie, organizarea evenimentelor de promovare și participarea candidaților la emisiuni televizate. Virările către și din fondurile electorale sunt suspendate în această perioadă.

În total, în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie au fost înscriși 23 de concurenți electorali, însă unul dintre aceștia – Blocul Electoral „Unirea Națiunii” – s-a retras.

Related posts

Sporuri mai mari pentru profesorii cu titluri științifice

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu: Nu există pericole iminente la adresa Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Au început lucrările de construcție a drumului către Mănăstirea Vărzărești

Albasat