Un autocar cu turiști, care se deplasa spre Republica Moldova, a fost implicat într-un accident în județul Vrancea. Unitatea de transport circula pe sensul de mers spre Adjud și într-un moment a ieșit în afara părții carosabile. Din cei 44 de pasageri, două persoane au fost rănite, iar șase au suferit atac de panică, transmite IPN.
„În noaptea de marți spre miercuri, începând cu ora 00.00, la nivelul județului Vrancea a fost declanșat Planul roșu de intervenție, după ce un apel primit la numărul unic de urgență 112 anunța că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe sensul de mers înspre Adjud, a ieșit în afara părții carosabile, pe DN2-E85, în localitatea Pufești. Autocarul avea ca destinație Republica Moldova”, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, citat de agerpres.ro.
Alte șase persoane au fost asistate la fața locului de echipajele medicale. Ceilalți pasageri au refuzat serviciile de cazare oferite de autoritățile vrâncene, fiind preluați ulterior de un autocar al firmei de transport pentru continuarea traseului.
Un echipaj ISU Vrancea asigurat zona, până în jurul orei 06.00, când bagajele au fost preluate de reprezentații firmei de transport. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate de urgență și au acționat gradual o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, patru ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un microbuz transport persoane și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul ISU Vrancea, precum și trei ambulanțe ale SAJ Vrancea.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Contactat de IPN, ofițerul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Filip Cojocaru, a declarat că instituții va reveni ulterior cu detalii despre accident.