Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit duminică peste o clădire rezidenţială în Irkutsk, în Siberia, au anunţat autorităţile locale, precizând puţin mai târziu că doi piloţi au murit în acest accident, informează agenţiile de presă internaţionale.
Un avion Su-30 s-a prăbuşit „în timpul unui zbor de antrenament”, provocând un incendiu, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev. „Cei doi piloţi (care se aflau la bordul aparatului) au murit”, a precizat Kobzev, adăugând că „niciun localnic nu a fost rănit”, conform Agerpres.ro.
Lunea trecută, un bombardier rus Su-34 s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din oraşul Eisk, în sudul Rusiei şi în apropiere de Ucraina. După prăbuşire, un incendiu uriaş a cuprins un bloc cu nouă etaje, cu aproximativ 600 de locuitori, dintre care cel puţin 13 au murit. De asemenea, cel puţin cinci etaje ale imobilului au fost carbonizate, un balcon fiind prăbuşit şi mai multe maşini distruse în apropiere.
De asemenea, mai multe postări de pe rețelele sociale arată imagini cu prăbușirea unui avion de luptă rusesc Su-25, filmate chiar de pe casca pilotului care a reușit să se catapulteze. Video-ul a fost publicat inițial pe rețeaua socială Telegram de către contul Fighterbomber, un cont care obișnuiște să posteze imagini privind activitățile soldaților ruși.
- Moldova va plăti 54 de milioane de lei – cotizații organizațiilor internaționale
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă