Un bărbat de 65 ani dintr-o localitate din raionul Hâncești a fost reținut, fiind suspectat de comiterea infracțiunii de viol asupra nepoatei sale, în vârstă de 5 ani. Informația a fost confirmată pentru IPN de ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești, Vicol Cristina.
Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțanu, a declarat pentru ProTV că urmează să fie efectuată expertiza medico-legală, iar cu copila lucrează psihologii.
Poliția a fost sesizată de mama fetei, în data de 2 februarie, care le-a spus oamenilor legii că pretinsele acțiuni au avut loc nu în ziua sesizării poliției, dar mai devreme, în timp ce ea era la magazin, iar copila rămăsese acasă cu bunicul.
Familia nu este vulnerabilă și se află la evidența poliției.
- Proiectele finanțate prin programele naționale, verificate de Vladimir Bolea în raionul Nisporeni
- Fondurile europene, șansa investițiilor rapide în satele din Republica Moldova
- Un moldovean, anunțat în căutare pentru fraudă, a fost extrădat din SUA
- Parlamentul European refuză să recunoască drept legitime alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei
- Moldova și Ucraina trebuie să acționeze coordonat în procesul de apropiere de UE, viceministrul de externe al Ucrainei

