Un bloc locativ din cartierul Telecentru, aflat în construcție, a luat foc în această dimineață, 5 ianuarie. La fața locului au fost trimise opt autospeciale, iar pompierii au luptat cu flăcările mai bine de o oră, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, este vorba despre un bloc locativ cu 12 etaje din strada Gh. Asachi din Chișinău. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că în subsolul clădirii s-au aprins bucăți de polipropilenă, iar arderea s-a ridicat prin spațiul dintre blocuri către acoperiș.
În urma incendiului nu au fost raportate victime. Blocul de locuit nu a fost dat în exploatare. Pompierii au localizat arderea la ora 10.31. Salvatorii lucrează pentru lichidarea incendiului. Circumstanțele și cauza arderii urmează a fi stabilite.
- Doina Gherman și Vlad Batrîncea, aleși vicepreședinți în noul Parlament
- Nisporeni: Incluziunea romilor în societate – un pas spre egalitate și respect (video)
- Fiscul avertizează: mesaje false circulă cu numele directoarei și coduri inventate
- Sprijinul Uniunii Europene pentru tinerii antreprenori din Moldova: istorii de succes
- Peste 1,2 milioane de abonamente vândute anual în Chișinău, după unificarea tarifului la 6 lei

