Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Galina Sajin, pregătește o acțiune colectivă în instanța de judecată împotriva companiilor aeriene Air Moldova și Fly One, pe motiv că acestea nu-și onorează drepturile față de consumatori. Anunţul a fost făcut la un briefing de presă, transmite IPN.
,,În câteva rânduri, am cerut companiilor avia să-şi respecte obligațiile legale şi să ramburseze integral costul biletelor. M-am adresat cu demersuri Autorității Aeronautice Civile, dar situaţia nu s-a schimbat deloc şi oamenii în continuare rămân fără banii recuperaţi. Pentru că pe cale amiabilă nu se reușește de soluționat problema, pregătim o acțiune colectivă în instanța de judecată, în numele cetățenilor, pentru recuperarea banilor și obţinerea despăgubirilor. Sperăm că pe această cale oamenii să-și restituie sutele de euro, ba chiar şi miile investite în bilete avia”, a spus Galina Sajin.
Lansarea acestei acţiuni a venit ca urmare a semnalărilor din partea oamenilor care îşi cumpără bilete avia şi a căror curse au fost anulate în legătură cu restricţiile de circulaţie. Aceştia se plâng că nu reuşesc să-şi recupereze banii investiţi în bilete. Alta problemă enunţată de deputata PAS ţine de voucherile pe care le oferă companiile. În schimbul banilor achitaţi pentru zborurile anulate, oamenilor li se propune rambursare taxelor aeroportuale şi vouchere cu titlul de unică folosinţă. Din spusele deputatei, dacă, de exemplu, călătorul are un voucher de 300 de euro şi procură un bilet de 100 de euro, restul banilor nu i se întorc.
Galina Sajin a remarcat că probleme au fost semnalate şi din partea agenţiilor de turism. Acestea acuză companiile că vând bilete intenţionat, chiar dacă se cunoaşte că nu vor putea fi operate cursele l. După ce se vând bilete, cu o zi înainte, zborul se anulează.
Deputata a îndemnat cetăţenii care vor să adere la această aţiune să-i scrie pe pagina de Facebook sau pe adresa electronică. ,,Consider că este cazul să organizăm consultări publice, la care să invităm reprezentanţi ai agenţiilor turistice, ai companiilor aeriene, ai Guvernului, unde să discutăm aceste probleme”, a adăugat Galina Sajin.
Contactate prin mail şi la telefon, cele două companii nu au venit cu reacții la acuzațiile aduse.