ALBASAT
Societate

Un nou val al pandemiei de Covid în Danemarca, la o lună după ce autoritățile au ridicat toate restricțiile

Autorităţile sanitare din Danemarca s-au arătat îngrijorate, vineri, de riscul ca spitalele să fie copleşite în următoare perioadă de înmulţirea cazurilor de COVID-19. În urmă cu o lună în Danemarca au fost ridicate ultimele restricţii impuse de pandemia de coronavirus, inclusiv obligativitatea certificatului verde. 

”Cu riscul de COVID-19, al gripei şi altor boli infecţioase, riscăm să supraîncărcăm spitalele (…) Deja constatăm că spitalele ţării sunt foarte încărcate şi personalul sub presiune”, a atenţionat directorul Agenţiei naţionale de sănătate.

Vineri au fost confirmate pentru a doua zi consecutiv peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu circa 5,8 milioane de locuitori.

Lider în introducerea certificatului verde încă din primăvară, Danemarca a scos acest document din circulaţie pe 10 septembrie, când numărul noilor cazuri de COVID-19 era de patru ori mai mic decât în prezent, relatează AFP, citată de Agerpres.

Având în vedere noile evoluţii, Ministerul Sănătăţii a anunţat că ”a cerut Comisiei privind epidemiile să evalueze măsurile pertinente pe care le-ar indica în situaţia actuală”.

Circa 85,9% dintre cei cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă.

Related posts

Premierul spune că reforma justiției va continua, inclusiv pre-vettingul

AlbasatTV, Nisporeni

Vot final pentru trecerea TRM sub control parlamentar

Albasat

ANI: Primarul de Rezina riscă să rămână fără mandat. Reacția edilului

Albasat

Leave a Comment