ALBASAT
Nisporeni Societate

Un simplu vis l-a inspirit pe Liviu Lazăr să scrie o carte

A îndrăgit lectura încă din copilărie, însă nu se gândea pe atunci că posedă abilități scriitoricești. Dar,  acum un an, a descoperit că totuşi este înzestrat cu acest talent, după ce a avut un vis, ce l-a inspirat pe Liviu Lazăr din satul Ciuteşti, raionul Nisporeni să dea naştere unei opere. I-a trebuit jumătate de an ca să dea frâu liber imaginaţiei, reuşind să scrie un roman de dragoste şi fantezie, întitulat : “În lacrimile tale de înger.”

LIVIU LAZĂR,  ELEV AL CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE” DIN OR.NISPORENI:  “Acum un an, am avut un vis. Am visat o pereche de îngeri foarte fericiţi. M-am trezit dimineaţă, efectiv, am pus mâna pe calculator şi am început să scriu. În câteva zile am scris aproape jumătate de carte. Efectiv nu mă puteam opri din a scrie, dar eu fiind la finele clasei a 9-a, erau şi examenele de absolvirea treptei gimnaziale şi mi-a fost mai greu, dar acum am ajuns să-mi duc visul până la capăt.”

La ai săi 16 ani,  Liviu Lazăr se poate bucura că primul  volum am romanului a văzut lumina tiparelor şi a fost lansat cu succes.

 LIVIU LAZĂR, ELEV AL CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE” DIN OR.NISPORENI : “Cartea are 116 pagini. Este primul volum.  Întâmplarea are loc într-un regat de îngeri, pe lângă grădinele Edenului. Personajele principale sunt Bianca şi Edgar, un cuplu fericit. Edgar fiind un înger, care s-a îndrăgostit de fata îngerului care îi era ocrotitor. Şi de aici s-au pornit foarte mari probleme, foarte mari încercări, prin care acest cuplu a dat dovadă că dragostea învinge totul.”

Adolescentul recunoaşte că a întâmpinat  unele dificultăți până a ajuns să-și vadă primul volum de carte ținut în mână, însă acest fapt l-a motivat şi mai mult să-şi îndeplinească visul.

LIVIU LAZĂR, ELEV AL CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE” DIN OR.NISPORENI: “În primul rând pentru un tânăr scriitor, mai ales la ai mei 16 ani este foarte greu să achiţi toate aceste servicii, pentru că este foarte scump. Apoi mai sunt şi obstacolele de genul: actelor, în primul rând dreptul de autor, coperta, semnele de carte, absolut tot conţinutul cărţii care trebuie redactat doar sub oblăduire a ta, doar sub supravegherea ta.”

“În lacrimile tale de înger” a fost tipărit în 100 de exemplare, care a cucerit repede cititorii. Astfel, cărţile s-au vândut ca pâinea caldă, iar în cel mai scurt timp, vor apărea noi exemplare ale operei sale literare.

LIVIU LAZĂR, ELEV AL CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE” DIN OR.NISPORENI: În mai puţin de o lună au fost vândute toate 100 de cărţi. Am încă foarte multe comenzi. Chiar ieri am contactat editura şi am început să reluăm tirajul de cărţi. O să-l reluăm în număr de 250 de exemplare.”

Colegii şi prietenii scriitorului sunt cei mai fideli cititori ai romanului.

 NINA JARUC, ELEVA CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE”: “Mi s-a părut foarte interesantă, m-a fascinat prin conţinutul ei. Am rămas uimită de faptul că colegul meu ar putea să scrie aşa ceva. Am citit cartea în două ore şi mi-a plăcut.  Liviu este un coleg destul de inteligent, este bun, creativ, meru cu dispoziţie mereu cu mâna sus pentru a răspunde  la lecţii, are un eu şi o personalitate deja formată.” 

  CĂTĂLINA ADAM,  ELEVĂ A ŞCOLII PROFESIONALE DIN OR. NISPORENI: “Cred că e foarte intresantă. Pe parcurs când o citeşti, nu vrei să o laşi jos. Cel mai mult m-a intrigat faptul că Bianca a rămas însărcinată cu Edgar, iar ea urma să nască o fetiţă.  Cu Liviu suntem foare buni prieteni încă din copilărie.” 

Diriginta lui Liviu Lazăr se arată mândră de realizarea discipolului său. Şi ea a descoperit trăirile şi emoţiile scriitorului când a  citit cartea.

MARIA DRUMEA, DIRIGINTA LUI LIVIU LAZĂR:  “Pe Liviu îl cunosc de astă toamnă, când a venit în clasa a 10-a. Un elev timid, liniştit, dar pe parcurs l-am văzut cu totul altfel. Citind primele pagini mi-am dat seama că autorul acestei cărţi a trecut prin această dragoste profundă, care a înşirat-o pe paginile sale.  Liviu Lazăr dă dovadă de un vocabular foarte bogat, o imaginaţie nemaipomenită şi totodată se lansează  ca un adevărat autor. Îi doresc mai departe succes şi realizări frumoase. Cred că nu e ultima carte.”

Liviu Lazăr lucrează acum la al doilea volum de carte. El intenţionează să poată delecta iubitorii de lectură cu un nou volum al acestui roman.

LIVIU LAZĂR, ELEV AL CLASEI A 10-A, LICEUL “MIRCEA ELIADE” DIN OR.NISPORENI:  Eu planific ca lansarea celui de-al doilea volum să fie în aprilie. Cred că aşa va fi, pentru că lucrez foarte mult la carte. În momentul respectiv am ajuns la pagina 202.  Eu îmi doresc foarte mult ca prin toate creaţiile mele, care vor apărea, pentru că lucrez la mai multe cărţi, să pot schimba atitudinea multor persoane faţă de ele înseşi, cât şi de lumea întreagă.”

Liviu Lazăr s-a născut la 23 aprilie 2003, în satul Ciuteşti, raionul Nisporeni. Şi-a început studiile în localitatea sa de baştină, după care le-a continuat la gimnaziul din Vânători, însă viaţa l-a dus şi în oraşul Donduşeni, unde a absolvit treapta gimnazială. În prezent îşi face studiile la liceul teoretic ”Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni. Adolescentul a păşit cu dreptul în lumea creaţiei şi are toate şansele să devină un scriitor de succes.

Related posts

Instanța a respins cererea CEC privind excluderea lui Vitalie Balinschi din cursa electorală

Albasat

Prejudiciul provocat de secetă pentru semnăturile cu grâu depășește 700 de milioane de lei

Albasat

Nicu Popescu: Singura modalitate de a păstra pacea și democrația este aderarea la UE

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment