ALBASAT
Societate

Un teren sportiv din Tiraspol, reconstruit cu sprijinul UE

Un teren de sport dintr-un cartier din orașul Tiraspol a fost reconstruit cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Aici vor putea fi organizate competiții între echipe locale, precum și cu participarea copiilor și adulților din alte localități, inclusiv de pe malul drept al râului Nistru. Terenul sportiv a fost reconstruit în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, iar recent a fost inaugurat, transmite IPN.

„În această perioadă de provocare din cauza COVID-19, ne bucurăm că putem aduce copiilor din Tiraspol o oportunitate de a găsi aproape de locul în care trăiesc o zonă în care pot socializa prin sport, respectând distanța socială ”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova, citat într-un comunicat de presă al PNUD Moldova.

Proiectul a fost coordonat de Anatoli Kovalski, în vârstă de 47 de ani, fost sportiv. A practicat caiacul în Ucraina de la vârsta de 13 ani. S-a întors la Tiraspol și a decis să îi inspire pe tineri, prin propriul exemplu, să ducă un mod de viață sănătos și să aleagă sportul.

„Statisticile arată că în ultimii ani, până la 35% dintre copiii care merg la școală au deja boli cronice. De aceea, este important să promovăm un stil de viață sănătos ”, spune Anatoli Terzi, managerul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Reconstrucția terenului sportiv din Tiraspol este unul dintre cele 16 proiecte de infrastructură socială implementate începând cu anul 2019 pe ambele maluri ale Nistrului. Proiectele au fost selectate în cadrul unui apel public.

Related posts

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat se apropie de 70%

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri sporite de securitate în perioada Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie

AlbasatTV, Nisporeni

Judocanul Victor Sterpu a cucerit aurul la Europenele U23

Albasat

Leave a Comment