ALBASAT
Actualitate Societate

Unii solicitanți de compensații pentru căldură se pot pomeni cu inspectori la ușă

Unii dintre cetățeni care au solicitat compensații pentru căldură vor fi verificați de inspectorii unei comisii speciale, care vor veni chiar la domiciliul acestora. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, este vorba despre o anchetă socială care se realizează pentru a asigura distribuirea echitabilă a compensațiilor prin programul guvernamental „Ajutor la contor”.

Verificările se efectuează în două situații, a precizat pentru IPN șefa Serviciului informare și comunicare cu mass-media al MMPS, Diana Blănaru. În primul caz este vorba de gospodăriile care folosesc un contor comun. Scopul este de a verifica dacă, într-adevăr, într-o locuință locuiesc câteva familii, pentru că în acest caz, toate ar putea beneficia de compensații. Dar, în același timp, se poate întâmpla ca cineva să indice că locuiesc mai multe familii într-o locuință, ca să beneficieze de mai multe compensații. Scopul anchetei sociale este de a preveni eventualele abuzuri.

În al doilea caz este vorba de solicitanții de compensații care nu pot furniza un cod IDNP, întrucât deșin un act de identitate provizoriu.

Comisia specială este constituită prin ordinul ministrului, din care face parte obligatoriu asistentul social, un reprezentant al societății civile și un reprezentant al autorităților publice locale.

Comisia se deplasează la domiciliul solicitantului pentru a verifica informațiile furnizate în cererea depusă pe platforma compensatii.gov.md, conform unor criterii prestabilite.

Ministerul mai precizează că această procedură a fost aplicată și în sezonul rece precedent. Astfel, responsabilii îndeamnă cetățenii care se află în cele două situații menționate să colaboreze cu echipele care efectuează anchetele sociale.

Related posts

Veronica Dragalin: Eliminarea corupților din sistemul de justiție – prioritate pentru 2023

AlbasatTV, Nisporeni

Imaginea virală cu o fetiță care și-a conectat inhalatorul la generatorul unei benzinării din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Павел Филип: Фракцию ДПМ не следует путать с ДПМ

Albasat

Leave a Comment