În țară va fi instituit un mecanism de înregistrare a datelor meteorologice și hidrologice provenite de la alți producători de date, decât Serviciul Hidrometeorologic de Stat, ce vor putea fi accesate de doritori. Astfel autoritățile își propun ca în spațiul public să ajungă date meteorologice și hidrologice fiabile și veridice. Guvernul a avizat pozitiv proiectului legii privind activitatea meteorologică și hidrologică, transmite IPN.
Ministerul Mediului precizează că scopul proiectului de lege este de a institui un cadru juridic privind activitatea meteorologică și hidrologică, necesar dezvoltării social-economice durabile a țării, precum și prevenirii și minimizării impactului fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase asupra vieții umane, proprietății și securității statului.
„În vederea garantării veridicității datelor și informațiilor meteorologice și hidrologice diseminate de către alți producători de date decât autoritatea competentă în domeniul meteorologic și hidrologic – Serviciul Hidrometeorologic de Stat, proiectul de lege prevede instituirea unui mecanism de înregistrare a tuturor producătorilor de date în Registrul producătorilor de date și informații meteorologice și hidrologice”, a declarat ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.
Potrivit ei, acest instrument va facilita crearea unei hărți digitalizate a stațiilor, posturilor deținute și tipul de observații efectuate. Aceasta va putea fi accesată de orice persoană interesată să-și aleagă de sine stătător producătorul și să solicite date meteorologice și hidrologice specializate.
Proiectul reglementează, de asemenea, procedura de organizare a rețelei de observații meteorologice și hidrologice, precum și procedura de planificare și extindere a rețelei naționale meteorologice și hidrologice.
Proiectul de lege urmează să fie examinat și aprobat în Parlament.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan