Din 16 august, la Postul vamal și de trecere a frontierei Cahul-Oancea (rutier) va fi restricționată traversarea la intrarea în țară a mijloacelor de transport cu marfă în containere. O decizie în acest sens a fost luată de către Serviciul Vamal ca urmare a unei analize, transmite IPN.
Serviciul Vamal precizează că analiza a fost efectuată cu scopul de a fluidiza traficul prin posturile vamale situate pe frontiera moldo-română, pentru gestionarea eficientă a fluxului de mijloace de transport, pentru a realiza un control vamal eficient prin utilizarea tehnicii speciale din dotare, dar și ținând cont de infrastructura posturilor vamale și a drumurilor de acces.
Prin Postul vamal și de trecere a frontierei Cahul-Oancea este permisă traversarea la ieșirea din țară a mijloacelor de transport fără marfă.
Sunt exceptați de restricțiile menționate operatorii economici autorizați (AEOS/AEOF), în cazul când transportă mărfuri în mijloace de transport altele decât de tip termos sau refrigeratoare.
- Nisporeni: Perspective pentru viitor – incluziunea copiilor romi ca angajament al comunității
- Pensia unui român cu 40 de ani vechime, după noua formulă: dublă față de media la Chișinău
- Prim-miniștrii României și Ucrainei au transmis mesaje de susținere noului Guvern Munteanu
- Incluziunea Romilor în școlile din Nisporeni – provocări, soluții și bune practici
- Incluziunea persoanelor cu nevoi speciale – drepturi, accesibilitate și sprijin comunitar (Emisiune TV)

