Cel mai bun tratament în cazul unei afecţiuni, căreia oamenii de ştiinţă încă nu îi ştiu cauza, este prevenţia. Un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată şi sport, este cea mai bună reţetă pentru o viaţă ferită de spitale şi medicamente. Specialiştii de la Nisporeni susţin ca adoptarea unui stil de viaţa sănătos combinat cu activitatea fizică şi cu menţinerea unei greutăţi corporale normale reprezintă un rol extraordinar de important în prevenirea diverselor maladii.
ELENA ŞAPTESATE ASISTENTĂ MEDICALĂ:
„Noi trebuie să promovăm modul sănătos de viaţă, astfel încât oamenii să nu ajungă în stadii grele de maladii. Cu regret, oamenii acordă puţină atenţie sănătăţii, nu au timp, mereu se grăbesc, însă noi oricum încercăm să promovăm modul sănătos de viaţă. În prezent, cele mai răspândite boli, în raionul Nisporeni, sunt tuberculoza, diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare.”
Oamenii par conștienți de faptul că alimentația corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie doar ocazională, ci să facă parte din stilul de viață.
Mișcarea înseamnă viață, sportul înseamnă sănătate
Pe lângă stilul de viaţă, medicii ne recomandă să fim atenţi la semnalele pe care ni le transmite corpul. Fiecare îşi doreşte să fie sănătos şi în formă pentru cât mai mult timp. Stilul sănătos de viață depinde, în mare parte, de obiceiurile zilnice şi de modul în care trăim. Specialiştii spun că sportul poate ajuta la prevenirea apariţiei anumitor boli.
ELENA VORONAIA, ANTRENOARE DE FITNESS: „Cu toții ne dorim o viaţă lungă şi fericită, fără boli şi necazuri, dar alegerea o facem noi. 80% din sănătatea noastră depinde de o alimentaţie corectă, dacă facem sau nu sport, dacă ne odihnim la timp şi restul 20% este transmis genetic şi are legătură cu mediul înconjurător. O ramură a sportului este şi fitness-ul. Fitness-ul aerobic influențează pozitiv activitatea inimii, a vaselor sangvine şi a plămânilor. Mișcările de tipul aerob ajută sistemului imunitar să elimine toxinele. Fitness-ul ajută la combaterea stresului, pielea se face mai elastică, oasele mai puternice, digestia mai bună. Fitness-ul n-are vârstă. Puteți practica fitness-sul oriunde şi de câte ori pe săptămână doriţi. Poate să fie pur şi simplu o plimbare simplă, orice mișcare este binevenită.”
Sportul te face mai fericit!
Nu, nu este o utopie, ci doar o consecință a eliberării unor hormoni responsabili de starea de bine. Mișcarea este bună nu doar pentru sănătatea fizică, ci și pentru cea mintală. După 30 de minute de sport, apar gândurile pozitive, chiar creative. Este vorba de efectul de bună dispoziție, care modifică circulația sângelui, cu ajutorul hormonilor care stimulează psihicul. Mișcarea fizică este cea, care ne ajută să ne tonifiem corpul, să fim mai energici sau chiar să ne îmbunătățim starea de sănătate, susţin fetele care frecventează sala de fitness din Nisporeni.
MIHAELA PLOSCARU:”De aproximativ jumătate de an merg săptămânal la sala de fitness din Nisporeni. Progresele nu sunt atât de mari, dar pot să zic că am adăugat masă musculară, mi-am tonifiat corpul așa cum mi-am dorit şi sănătatea e mult mai bună acum. „
ROŞCOVAN DOINA: „Am un stil de viață sănătos, deoarece urmez o alimentație corectă şi fac sport. Deja de şase luni vin la sală, am obţinut nişte rezultate foarte bune, am slăbit foarte mult şi mă simt super. Îndemn tinerii, mai ales fetele, să vină în această sală şi să facă sport, să adopte un stil de viaţă sănătos şi să se alimenteze corect.”
ANDRONACHE ALIONA:”De un an frecventez sala de sport, am obţinut progrese foarte mari, am dat jos 30 de kilograme. Mi-a fost greu la început, deoarece aveam multe kilograme şi eu nu mai suportam aceasta greutate. Acum mă simt minunat, de când am slăbit sunt mult mai sociabilă. Îmi amintesc când eram mai plină nu vorbeam, stăteam într-o parte, îmi era ruşine, acum mă simt perfect şi comunic foarte mult.”
Odată cu începerea unui program de antrenament, mai ales în cazul celor care vor să slăbească, apar probleme legate de aportul de nutrienţi. Cu o alimentaţie obişnuită este aproape imposibil să fie acoperite aceste necesităţi ale organismului. Nutriţionista Olga Oistric oferă sfaturi pentru o nutriţie adecvată.
OLGA OISTRIC, NUTRIŢIONISTĂ:
„Noi organizăm un proiect de slăbire care se numeşte „Cursul alimentaţiei corecte” şi are drept scop lupta cu kilogramele în plus. Este un curs de educaţie în nutriţie, ajutăm populaţia să obţină cunoştinţe în domeniul nutriţiei corecte, în domeniul sănătăţii. La ore vin persoanele care vor să slăbească, persoanele care vor să se îngraşe, sau oamenii care, pur şi simplu, au grijă de sănătate şi care ştiu cum să se menţină pe parcursul vieţii.”
Participanţii la proiect spun că au reuşit să slăbească sănătos şi eficient, fără a dăuna sănătăţii.
LINA JOSAN, PARTICIPANTĂ:
„Particip la acest curs de o lună de zile, aici învăţăm cum să slăbim inteligent, învăţam cum să alegem alimentele în aşa fel, încât ele să ne aducă un plus pentru sănătate şi să slăbim şi să ne simţim bine. Rezultatele mele sunt foarte bune, eu mă simt bine. Mă alimentez corect şi am mai multă energie.”
LIUBA SOLTAN, PARTICIPANTĂ:
„Toţi cei care suntem aici optăm pentru o alimentaţie corectă şi un mod de viaţă sănătos. Mă simt foarte bine, mai ales când vedem rezultatele care le verificăm în fiecare săptămână, ne simţim mult mai bine, mai uşor şi mai sănătos.”
Pentru fiecare dintre noi conceptul de stil de viaţă sănătos este diferit. Unii aleg să devină vegetarieni sau vegani sau raw vegani, alţii consumă numai alimente bio, alţii merg la sala zilnic şi au un regim bazat pe proteine animale, unii participă la maratoane, alţii au descoperit beneficiile yoga, fiecare face ce poate. Până la urmă, cheia unui stil de viaţă sănătos consta în echilibru şi o stare interioară de bine.