ALBASAT
Разное

(video/foto) Rezultatele alegerilor din Nisporeni

Partidul Democrat s-a impus la alegerile din 20 octombrie la Nisporeni. Astfel, PD-ul urmează să aibă majoritate în cadrul consiliului raional, după ce a obținut un scor de aproape 50%. El este urmat de Blocul ACUM, cu 22,73 %. Iar pentru PSRM şi-au dat votul  7,88 la sută dintre alegători.

De asemenea, PDM s-a ales cu puţin peste 39% pentru consilierii locali ai or. Nisporeni. Blocul electoral ACUM a obţinut 29, 75 la sută din numărul votanţilor. Pentru consilierii locali de pe lista PSRM, au optat 5,42% din alegători.
Chiar şi aşa, primarul oraşului Nisporeni va fi ales din turul II. Asta pentru că  Grigore Robu, candidatul Partidului Democrat, a obţinut un scor de aproape 48%. El se va confrunta  cu Gheorghe Agheorghiesei de la ACUM, pentru care au votat 28,23 % . Turul II de scrutin va fi organizat în data de 3 noiembrie 2019.
Candidaţii PD-ului au câştigat detaşat alegerile încă din primul tur în 13 localităţi ale raionului Nisporeni. În doar 4 sate primarii au fost aleşi de la PLDM, dar şi de la blocul ACUM. Iar în localităţile: Marinici, Mileşti, Bălăureşti, Boldureşti şi Selişte  urmează să fie desfășurat turul II al alegerilor locale.
În ce priveşte alegerile parlamentare noi în  circumscripția 17, au fost câştigate tot de reprezentantul PDM, Ghenadie Verdeș, cu un scor de peste 50%. El este urmat, la mare distanță, de Ion Terguță de la Blocul ACUM. Pentru acesta au votat 6 899 de persoane. Iar pentru Pavel Artamonov de la PSRM şi-au dat votul 2 238 de alegători. De asemenea 1253 de locuitori ai raionului Nisporeni au optat pentru candidatura PCRM, Ion Ţugulea. Pentru candidata Partidului Unităţii Naţionale, Ana Guţu au votat 967 de persoane. Totodată, pentru Ion Angheluţă şi-au exprimat votul- 623 de alegători, iar pentru Emilia Ristic – 241 de votanţi. Precizăm că la alegerile din 20 octombrie au participat 22864 de persoane cu drept de vot, înregistrând o rată de participare de  42.38% din numărul total de locuitori.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Leave a Comment

Fără categorie

Related posts

Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori

AlbasatTV, Nisporeni

În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric

AlbasatTV, Nisporeni

BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

AlbasatTV, Nisporeni

Inundații în 17 localități din România. Cod portocaliu și galben în câteva județe

AlbasatTV, Nisporeni

Noi reguli pentru creșterea porcilor

AlbasatTV, Nisporeni

În Moldova va fi creată e-Arhiva, care va înlocui documentele pe hârtie cu cele digitale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment