Centenarul unirii Basarabiei cu România a fost marcat astăzi, 27 martie, într-o ședință solemnă în Parlamentul de la București, unde a fost dezbătută și adoptată o declarație pentru celebrarea unirii din 1918. La ședință a participat și o delegație parlamentară din Republica Moldova, condusă de președintele legislativului, Andrian Candu, transmite IPN.
În discursul rostit, Andrian Candu a pus accentul pe caracterul relațiilor speciale dintre Republica Moldova și România, bazate pe aceeași limbă, istorie, civilizație și cultură. El a mai spus că parcursul istoric nu poate fi schimbat. În schimb, împreună pot fi construite drumuri și afaceri. „Astăzi suntem angajați într-un proces amplu de democratizare și europenizare, un proces dificil de reforme, proces în care mai plătim polițe pentru erori politice și inconsecvență. Dar vreau să fiți absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Române puternică. Nu trebuie să ne fixăm pe divergențe de perspective și opinii. Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numește Moldova ține de consensul pe care ne dorim să îl avem din partea clasei politice românești întru susținerea parcursului european al Republicii Moldova”, a declarat președintele Parlamentului de la Chișinău, spunând că este important ca România să rămână cel mai fidel și mai solid partener al Republicii Moldova.
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, a spus că respectiva ședință solemnă trebuie să dovedească că semnificația politică a evenimentelor de acum un veac nu și-a pierdut caracterul actual. Doar cu dorința parlamentelor de la Chișinău și București, exprimând dorința popoarelor din România și Moldova, se poate reface „ceea ce a făcut Sfatul Țării un veac în urmă și a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri în 1940”. „Evenimentul de acum un secol ne face să reflectăm. Să încercăm să aprindem democrația pe care au năzuit-o cei de la Chișinău.(…) Vă propun, să încercăm să aprindem pasiunea pentru democrația care i-a animat pe înaintașii de la Chișinău. Hotarul de peste Prut nu va dispărea datorită diplomației, nu-l vor șterge poeziile sau declarațiile patriotice”, a spus președintele Senatului României.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că generația care a votat unirea în 1918 a fost pragmatică, a crezut în acțiune și voință. Generațiile actuale au ce învăța. Potrivit lui, unirea din 1918 a fost un ideal românesc legitim, nu un obiectiv conjunctural. „Domnule președinte al Parlamentului Candu, domnule vicepremier Leancă, chiar nu aveam atâta curaj să spunem clar ce vrem? Eu o spun deschis, eu vreau să ne unim cu Moldova. Vreau să fim împreună în Europa ca o singură națiune!”, a spus Liviu Dragnea.
Premierul României, Viorica Dăncilă, a dat asigurări că România a fost și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, susținând conectarea ei la Europa. „Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând lupta strămoșilor noștri”, a declarat premierul României. Viorica Dăncilă a mai spus că executivul de la București are toată deschiderea să ofere susținere colegilor de la Chișinău. „Experiența noastră în UE sperăm să contribuie la facilitarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru al Uniunii Europene”, a subliniat Viorica Dăncilă.
Principesa Margareta a României, a spus că afecțiunea și respectul de care Casa Regală se bucură în țara-soră este cel mai frumos dar. Coroana Regală continuă să sprijine aspirațiile europene ale Republicii Moldova. „Unul dintre simbolurile unității de neam a fost tatăl meu, născut la trei ani de la unire. Regele Mihai a reprezentat timp de aproape un secol speranța, demnitatea și continuitatea pe ambele părți ale Prutului. Astăzi, datoria de a-i sprijini pe frații noștri din afara granițelor României nu trebuie să cunoască limite și nici condiționări”, a menționat Principesa Margareta a României.
Cu un mesaj pe Facebook a venit și președintele României, Klaus Iohannis, care a spus că astăzi, la cei 100 de ani de la Declarația de unire a Basarabiei cu Regatul României, este unul dintre momentele care definesc pentru totdeauna istoria, încălzesc sufletele și țin treze conștiințele, generație după generație. „În prezent, cursul nostru de convergență se numește parcursul european al Republicii Moldova. Pentru succesul acestui obiectiv, România acordă un sprijin consistent și permanent, diplomatic, financiar și tehnic și are datoria de a rămâne pentru Republica Moldova un exemplu de națiune angajată în proiectul european, un model de economie competitivă, de societate care știe să prețuiască și să valorifice potențialul său uman”, a mai scris Klaus Iohannis.
La ședința aniversară de la București au participat: fostul președinte al României, Traian Băsescu, reprezentanți ai Curții Constituționale, reprezentanți ai clerului, primarul general, avocatul poporului etc. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a mers la București alături de deputații Valeriu Ghilețchi, Vladimir Hotineanu, Marcel Răducan, George Mocanu, Octavian Grama, Tudor Deliu, Maria Ciobanu și Nae-Simion Pleșca. Deputații liberali au refuzat să facă parte din delegația parlamentară.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.