ALBASAT
Societate

Zi de doliu național în China în memoria victimelor COVID-19

Ziua de 4 aprilie a fost decretată în China Zi de doliu național în memoria victimelor COVID-19. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat omologului său chinez, Xi Jinping, un mesaj cu această ocazie, transmite IPN.

„Parcurgem o perioadă deloc ușoară pentru întreaga lume. Umanitatea se confruntă cu o provocare fără precedent pentru timpurile actuale, iar acțiunile noastre conjugate ne demonstrează că doar împreună, solidari, o vom depăși. Astăzi, când conducerea Republicii Populare Chineze a decretat Zi de doliu național, suntem alături de rudele și apropiații celor care au avut de suferit. Transmit compasiunea și regretul nostru profund familiilor îndurerate, iar celor care au căzut pradă acestei pandemii – însănătoşire grabnică”, se spune în mesajul șefului statului.

Igor Dodon a transmis, în numele poporului Republicii Moldova, mulțumiri pentru asistența și sprijinul constant oferit de guvernul chinez.

COVID-19 a provocat, până în data de 4 aprilie, 60 112 de decese în toată lumea. În China au fost confirmate 81 de mii de cazuri de COVID-19 și 3 326 de decese asociate cu noul tip de coronavirus.

Related posts

Cursul valutar oficial la 23.09.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Grecia a închis granițele pentru cetățenii unei țări care se confruntă cu o revenire a epidemiei de COVID-19

Albasat

Asigurarea auto obligatorie va putea fi procurată online de la asigurator, proiect

Albasat

Leave a Comment