Zimbru a suferit o nouă înfrângere în Divizia Națională, chiar dacă a jucat pentru prima dată cu spectatori în tribune în acest sezon. Echipa antrenată de Vlad Goian a cedat cu 0-2 în fața Speranței, transmite IPN.
Golurile oaspeților au fost marcate de Vladyslav Pavlenko (minutul 40) și Arcadie Rusu (55).
„Am meritat această victorie pentru că am dominat practic tot meciul. Sunt supărat doar că, pe final, le-am permis zimbrilor să-și creeze ocazii de poartă”, a declarat antrenorul Speranței, Iurie Osipenco.
Cu această victorie, Speranța (11 puncte) s-a apropiat la două puncte de Dacia-Buiucani (13 puncte), în timp ce Zimbru continuă să se află pe penultimul loc, cu doar 5 puncte la activ.
Astăzi, este programată partida Codru – FC Florești. Un alt meci din cadrul etapei a 11-a, Sheriff – Sfîntul Gheorghe a fost amânat pentru că Sheriff are de jucat în această seară cu Dundalk în turul trei preliminar al Ligii Europa.