ALBASAT
Actualitate Societate

1150 de moldoveni au murit de pneumonie, anul trecut

Anual, în toată lumea, peste două milioane de oameni, inclusiv 800 000 de copii își pierd viața din cauza pneumoniei. În Republica Moldova, în anul trecut, au decedat de pneumonie aproape 1 150 de persoane, inclusiv 31 de copii cu vârsta sub 5 ani. Datele sunt prezentate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în contextul Zilei mondiale a pneumoniei, marcată pe 12 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit specialiștilor, pneumonia este o infecție respiratorie gravă cauzată de virusuri, bacterii sau fungi, care afectează plămânii, limitând aportul de oxigen către celulele organismului. Cei mai expuși riscului de a face pneumonie sunt copiii sub 5 ani și adulții cu vârste de peste 70 de ani.

Cei mai supuși pericolului sunt copii care trăiesc în zone cu rate scăzute de vaccinare și malnutriție, precum și persoanele în vârstă, expuse la poluarea aerului (din arderea combustibililor fosili și din cauza fumatului).

Simptomele pneumoniei pot varia de la ușoare până la foarte grave, cele mai frecvente fiind: tusea, febra, frisoane, dificultate în respirație, dureri în piept, stare generală de rău, oboseală, etc. Alte simptome pot varia în funcție de cauză, severitatea bolii, vârstă și alți factori.

Factorii de risc care cresc susceptibilitatea la pneumonie includ accesul limitat la servicii de prevenire și îngrijire, malnutriția, poluarea aerului după arderea combustibililor fosili și a consumului de tutun, prezența bolilor cronice etc.

Până în 2030, pneumonia ar putea ucide încă aproape 6 milioane de oameni, dacă nu se vor lua măsuri decisive. Pentru a reduce decesele cauzate de pneumonie, OMS și UNICEF le recomandă țărilor să accelereze acțiunile, implementând o combinație de intervenții axate pe protejare, inclusiv prin promovarea alăptării exclusive și a nutriției sănătoase. De asemenea, este necesară prevenirea prin acoperirea vaccinală, reducerea poluării aerului, îmbunătățirea accesului la apă, sanitație și promovarea practicilor de igienă etc.

Ziua mondială a pneumoniei reprezintă un eveniment inițiat de Coaliția Globală împotriva Pneumoniei la Copii în cadrul Inițiativei ,,Stop Pneumonia” și susținut de OMS și UNICEF, pentru a sensibiliza populația cu privire la măsurile de prevenire și tratament al pneumoniei. În acest an, tema evenimentului este „Fiecare respirație contează: opriți pneumonia în calea sa” și evidențiază semnificația fiecărei respirații și urgența opririi pneumoniei prin depistare, tratament și prevenire precoce.

Related posts

Incendiu devastator în satul Vărzărești: o casă de locuit și bunuri materiale distruse de flăcări

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 01.04.2024

AlbasatTV, Nisporeni

În viziunea NATO, Republica Moldova și România se mută spre centrul Europei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment