Tariful pentru consumul de gaze naturale nu poate fi redus, din cauza prețurilor mari de achiziție, a explicat, în cadrul unei emisiuni televizate, Vadim Ceban, președinte interimar la Moldovagaz, transmite IPN.
„Categoric nu văd premise pentru micșorare”, a declarat Vadim Ceban, care a argumentat și explicat situația cu ascensiunea prețurilor pe piața bursieră.
„Prețurile la gaze sunt în continuare ridicate, fiind stabilite pentru întregul an la 482 de dolari (8 706 lei) pentru 1 000 de metri cubi. Prețurile pe piața bursieră cresc și depășesc deja 530 de dolari pentru 1 000 de metri cubi, ceea ce va duce la acumularea unor devieri tarifare la Moldovagaz, estimate la 450-500 de milioane de lei spre sfârșitul acestui an”, avertizează Vadim Ceban.
În aceste circumstanțe, până la 1 ianuarie 2025 furnizorul de gaze nu intenționează să ceară regulatorului național majorarea tarifelor, a dat asigurări șeful interimar la Moldovagaz.
La rândul său, ministrul energiei, Victor Parlicov, anunțase săptămâna trecută că, în funcție de evoluțiile pieței, ar fi posibilă o micșorare a tarifelor la începutul anului viitor.
Consumatorii casnici plătesc, în prezent, 13,12 lei pentru un metru cub de gaz. Tariful a fost ajustat ultima dată în luna mai a acestui an.
- Se scumpesc coletele și scrisorile. Noi tarife la Poșta Moldovei
- Zilele de pomenire să le facem în liniște și cu credință, preot
- 39 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl
- Ungheniul găzduiește Festivalul Podul de Flori
- „Miss Gimnaziu 2025”: Fetele din Nisporeni și Țuțora au demonstrat ce înseamnă talentul și încrederea!