ALBASAT
Societate

120 de pui au pierit într-un incendiu la o fermă din raionul Telenești

120 de pui au pierit în urma unui incendiu izbucnit la o fermă din satul Coropceni, raionul Telenești. Flăcările au afectat 120 de metri pătrați din acoperișul fermei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la serviciul 112 a fost recepționat marți, 31 martie, în jurul orei 11.00. La fața locului au fost îndreptate două echipaje de pompieri. S-a reușit salvarea a zece mii de pui, dar și 14 porci aflați într-o încăpere din apropiere.

În incendiu nicio persoană nu a avut de suferit.

Cu o zi mai devreme, 35 de oi au pierit într-un incendiu într-o gospodărie particulară din localitatea Tomai, raionul Leova.

Related posts

IP Nisporeni vine cu recomandări și sfaturi utile pentru amatorii de vânătoare

Albasat

Al doilea lot de vaccin antirabic a fost procurat de CNAM

AlbasatTV, Nisporeni

Mesaj emoționant de la Nadejda Ulinici, șefa Spitalului Raional Nisporeni: Profesia medicală, o nobilă misiune cu responsabilități uriașe

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment