Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi decretul prin care ziua de 15 martie 2021, când vor avea loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, este declarată zi de doliu național în toată țara, comunică Serviciul de presă al Președinției.
Doliul național este instituit „în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”, se arată în decret.
În conformitate cu decretul prezidențial, mâine în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 în memoria poetului se va ține un moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.
Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 15 martie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.