16 substații de asistență medicală urgentă din țară au primit astăzi, 22 februarie, ambulanțe noi, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Cel 21 de autosanitare de tip B au fost distribuite în din municipiile Chișinău și Bălți, dar și în raioanele Briceni, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Sângerei, Soroca, Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat și Ceadâr- Lunga.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, unităţile de transport sanitar corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenţei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel. Reînnoirea parcului auto al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va asigura o mai mare operativitate a intervențiilor, condiții mai bune de acordare a asistenței medicale urgente și de transport asistat la etapa de pre-spital și o calitate sporită a serviciilor medicale prestate populației, se menționează în comunicat.
Cel 21 de ambulanțe reprezintă cea de-a doua tranșă din cele 168 de unități de transport sanitar care urmează să ajungă în Republica Moldova până la finele anului 2021. La 10 februarie curent, primele 20 de autosanitare de tip B au fost repartizate în 12 substații de asistență medicală urgentă din țară.
- Studenții și masteranzii de la ASEM și USM pot aplica la programul „Școala finanțelor moderne”
- Avocatul poporului s-a autosesizat în cazul deținutului rănit mortal după un foc de avertisment
- Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj pe timp de caniculă
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova

