29 de milioane de lei vor fi investiți pentru dezvoltarea infrastructurii turistice a Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”. Banii vor fi investiți în restaurarea monumentelor istorice și în dezvoltarea infrastructurii turistice, transmite IPN.
În procesul implementării proiectului, vor fi realizate lucrări de consolidare a Băii medievale, lucrări de reconstrucție a unei porțiuni a sistemului de fortificare medieval cu săli de expoziție, lucrări de edificare a blocului cu sală de conferință multifuncțională, lucrări de amenajare a promontoriului Butuceni.
Contractul de inițiere a lucrărilor la „Orheiul Vechi” a fost semnat între instituția publică Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, reprezentată de directorul Ion Ciobanu, cu ADR Centru, director Trofin Pavel, firmele de construcții ProEx 2005 din România, director Pavel Plămădeală și Restaco Moldova, director Bradu Mihai.
„Se întâmplă grație efortului oamenilor care fac tot ce pot, cu foarte mult suflet și drag de țară”, a remarcat ministrul culturii. Sergiu Prodan a îndemnat și alte instituții culturale și asociații să-și mobilizeze ideile, să formeze echipe și să acceseze fonduri. „Ministerul Culturii, partenerii de dezvoltare își doresc o Moldovă unită, dezvoltată, cultă și ospitalieră, așa cum este, deschisă lumii”, a mai spus ministrul.
next post