Germania va susține Republica Moldova cu 33 milioane de euro sub formă de grant, cu scopul de a finanța Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice, transmite IPN cu referire la un comunicat emis de Ambasada Germaniei la Chișinău.
„Fondul ajută la susținerea populației în perioadele de criză. Prin contribuția noastră, dorim să asigurăm energie accesibilă pentru familiile și gospodăriile vulnerabile, transmițând un semnal de sprijin pentru poporul Moldovei”, susține ambasadoarea Germaniei în Moldova, Margret Uebber.
Acest nou angajament continuă sprijinul german acordat în sezonul de iarnă 2022-2023, când grantul german pentru Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice a ajutat 75% din toate gospodăriile din Moldova prin subvenții pentru energie.
„Suntem recunoscători Germaniei pentru sprijinul constant în ajutarea Moldovei să facă față provocărilor energetice. Suportul oferit prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice garantează protecția familiilor din Moldova și avansează calea noastră spre securitatea energetică”, declară prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
Noul angajament al Germaniei, în valoare de 33 milioane de euro, completează pachetul de sprijin recent anunțat de Uniunea Europeană.
- Consumul sau traficul de droguri pot fi raportate anonim prin platforma „Stop Drog”
- Trump anunță un armistițiu între Rusia și Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice. Acordul, neconfirmat de niciuna dintre părți
- Motorina ajunge la un preț record de 35,15 lei litrul
- În regiunea transnistreană a început „campania electorală”: aproape un milion de dolari cheltuieli
- Sistemul de sănătate are un deficit de 1 225 de cadre medicale. Unul din doi medici are peste 55 de ani

