ALBASAT
Fără categorie

39 de automobile noi au intrat în dotarea Poliției

39 de automobile, dintre care 25 de model Dacia Duster destinate îmbunătățirii capacității poliției de reacționare la apelurile de urgență ale cetățenilor și 14 de model Ford Tranzit pentru transportarea persoanelor care se află în custodia Poliției, au fost transmise Poliției, astăzi, 15 ianuarie, în cadrul unei ceremonii oficiale. Valoarea totală a achiziției este de 19,48 milioane de lei, transmite IPN.

Mijloacele de transport au fost cumpărate în cadrul Suportului Bugetar pentru Reforma Poliției, conform Acordului de finanțare încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova, și vin să suplinească deficitul de autospeciale existent la nivelul structurilor teritoriale ale Poliției.

Până în prezent, cu suportul UE au fost achiziționate unități de transport pentru transportarea persoanelor deținute, pentru Serviciile investigare infracțiuni, pentru ofițerii de sector, autolaboratoare criminalistice mobile pentru cercetarea locului infracțiunii, tehnică de calcul și mijloace periferice pentru serviciile de investigații, echipament special pentru realizarea misiunii Poliției.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment