ALBASAT
Societate

4 din 10 posturi TV au reflectat corect și echidistant campania electorală, raport CJI

Patru din zece posturi monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI): Moldova 1, Jurnal TV, Pro TV și TV 8 au reflectat corect și echidistant campania electorală. Alte două posturi – NTV Moldova și Primul în Moldova, au favorizat masiv Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS), defavorizând în același timp Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). TV 6 a favorizat Partidul Politic Șor și defavorizat ușor PAS, iar Publika TV a favorizat ușor BeCS și defavorizat PAS. Alte două posturi – Prime TV și RTR Moldova au favorizat ușor Partidul Politic Șor. Constatările se regăsesc în cel de-al doilea raport de monitorizare a presei audiovizuale în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate (11-17 iunie) şi au fost prezentate de Nadine Gogu, director executiv al CJI, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Potrivit lui Nadine Gogu, posturile monitorizate au oferit acces relativ egal candidaților în alegeri, iar o altă parte i-au favorizat pe unii și i-au ignorat pe alții. Materialele electorale au fost, în mare parte, corecte și echidistante, prezentând neutru protagoniștii, iar materialele controversate au fost echilibrate. Majoritatea subiectelor electorale au citat preponderent candidații în alegeri, fără a trata subiectele în profunzime, citând o singură sursă sau mai multe din aceeași tabără, nu au fost oferite și alte informații de context care ar ajuta cititorii să înțeleagă mai bine despre ce este vorba. Majoritatea materialelor analizate la cele zece posturi au fost dezechilibrate din perspectiva egalității de gen, bărbații fiind citați mai des în detrimentul surselor femei.

Moldova 1 a avut un comportament echilibrat, oferind acces relativ egal concurenților electorali în știri fără a favoriza sau defavoriza vreun candidat în alegeri. Majoritatea materialelor electorale au fost corecte și echidistante, dar au fost dintr-o singură sursă de informație. S-a folosit un limbaj corect și neutru și imagini relevante. Știrile conflictuale au fost de cele mai multe ori echilibrate, iar egalitatea de gen a surselor nu a fost asigurată.

Prime TV a oferit acces în știri majorității candidaților în alegeri, pe care, în mare parte i-a reflectat corect și obiectiv. Tonalitatea reflectării majorității concurenților electorali a fost de cele mai multe ori neutră, cu excepția Partidului Politic Șor, care a fost favorizat în trei știri. A fost asigurat un pluralism relativ al opiniilor care, în cazul știrilor controversate, au fost preponderent echilibrate.

Publika TV a oferit acces în știri majorității candidaților în alegeri, pe care, în mare parte, i-a reflectat corect și obiectiv. Tonalitatea reflectării majorității concurenților a fost neutră, BeCS fiind singurul actor electoral care a fost favorizat de tonalitate pozitivă, iar PAS a avut cele mai multe apariții în lumină negativă. Postul TV a asigurat un pluralism relativ al opiniilor care, în cadrul știrilor controversate au fost preponderent echilibrate.

Majoritatea știrilor relevante la Jurnal TV au fost obiective și imparțiale, fără a favoriza sau defavoriza vreun concurent electoral. Subiectele electorale necontroversate au fost documentate, de regulă, dintr-o singură sursă, iar majoritatea știrilor conflictuale au respectat dreptul la replică.

La NTV Moldova nu s-a oferit acces egal în știri tuturor concurenților electorali. A fost favorizat masiv BeCS, care a beneficiat de un număr foarte mare de apariții și citate masive, marea majoritate fiind în lumină pozitivă. PAS a fost preponderent menționat în materialele tendențioase, în context negativ. Tot aici a fost observat limbaj discriminatoriu la adresa comunității LGBT, care poate fi incitat la intoleranță.

Primul în Moldova nu a oferit acces egal în știri tuturor concurenților electorali, reflectând subiectele electorale tendențios și dezechilibrat. A fost observat un comportament partizan în raport cu BeCS, care a fost favorizat masiv atât prin frecvența și spațiul alocat intervențiilor directe și indirecte, cât și prin tonalitatea pozitivă. PAS a fost defavorizat evident, fiind menționat doar în context negativ. Nu a asigurat echilibrul egalității de gen și a folosit limbaj discriminatoriu.

RTR Moldova a oferit acces în știri pentru majoritatea candidaților electorali, nefiind identificate tendințe de favorizare sau defavorizare evidentă a vreunui concurent, cu excepția Partidului Politic Șor care a fost protagonistul a două știri pozitive. A reflectat corect activitățile desfășurate de concurenții electorali, iar faptele au fost separate de opinii. Subiectele controversate în majoritatea cazurilor au fost echilibrate, oferind dreptul la replică celor vizați.

Pro TV a oferit acces pentru majoritatea concurenților care s-au lansat în campanie electorală, fără a favoriza sau defavoriza vreunul dintre ei. Majoritatea materialelor electorale au fost corecte și imparțiale. Subiectele electorale au fost preponderent din surse primare, fără a asigura diversitatea surselor. Majoritatea știrilor conflictuale au asigurat dreptul la replică.

În perioada de raport, TV 8 a oferit acces în știri majorității concurenților electorali fără a favoriza sau defavoriza evident anumiți candidați. Marea majoritate a știrilor au fost obiective și imparțiale. Au fost asigurate surse variate și relativ asigurat pluralismul de opinie. Știrile controversate au fost echilibrate.

TV 6 a oferit acces majorității concurenților electorali, iar materialele electorale au citat preponderent o singură sursă. O parte din materialele controversate au fost dezechilibrate. A fost reflectat corect și echidistant activitatea candidaților în alegeri, cu unele excepții: a fost favorizat evident Partidul Politic Șor și defavorizat ușor PAS.

Potrivit lui Nadine Gogu, raportul de monitorizare a fost trimis Consiliului Audiovizualului și au fost făcute petiții unde s-au inclus cazurile specifice de la abaterile Codului Audiovizualului și Codului Electoral și se așteaptă ca să fie puse în discuție de CA.

Related posts

Petru Macovei: Unele portaluri continuă să favorizează deschis unii concurenţi electorali

Albasat

Un nou partid pe arena politică moldovenească

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 24.08.2020

Albasat

Leave a Comment