6.000 de persoane au fost arestate în Belarus, în urma protestelor care au avut loc după după ce preşedintele în exerciţiu Aleksandr Lukaşenko a obţinut o victorie clară în alegeri care sunt contestate, scrie The Guardian. Inclusiv Uniunea Europeană a denunțat scrutinul prezidențial, spunând că nu a fost „nici liber, nici echitabil”.
Liderii de opoziție au fost închiși sau forțați să părăsească țara într-o acțiune masivă de suprimare în urma alegerilor prezidențiale. Printre cei care au fugit se numără Svetlana Tikhanovskaya, principala candidată a opoziției, care a plecat în Lituania după o aparentă amenințare care i-a vizat pe copiii săi.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a convocat pentru vineri o reuniune extraordinară, prin videoconferinţă, a miniştrilor de externe din statele Uniunii Europene, consacrată alegerilor prezidenţiale din Belarus, scrie Agerpres.
‘Voi convoca o reuniune extraordinară vineri după-amiază. Vom discuta chestiuni urgente şi vom aborda situaţia din Mediterana de Est, alegerile prezidenţiale din Belarus, precum şi evoluţia situaţiei din Liban’, a transmis Borrell pe contul său de Twitter.
Evoluţiile din Belarus, unde regimul reprimă manifestaţiile împotriva realegerii contestate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, şi tensiunile dintre Grecia şi Turcia sunt apreciate ca ‘foarte serioase’ de UE. Convocarea acestei reuniuni a fost cerută de mai multe state membre.
Belarusul se află sub un embargou privind vânzările de arme şi de material ce ar putea fi utilizat în scop represiv, iar patru responsabili au conturile blocate şi interdicţie de intrare în UE.
Pentru adoptarea de noi sancţiuni este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.