Deputații aleși pe 11 iulie, în cadrul alegerilor anticipate, s-au întrunit astăzi, 26 iulie, în prima ședință. Ședința de constituire a fost deschisă de către decanul de vârstă, Eduard Smirnov, deputat al Partidului Socialiștilor.
La prima ședință sunt prezenți 91 din cei 101 deputați aleși.
În plenul Parlamentului, este prezentă și președinta țării, Maia Sandu, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Centrale, dar și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău,
Eduard Smirnov a declarat deschisă ședința Parlamentului de legislatura a XI-a.
În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.
- Cetățenii pot urmări cum sunt cheltuiți banii publici pe un portal lansat de Ministerul Finanțelor
- MAE întreprinde demersuri pentru repatrierea victimelor accidentului din Grecia
- Experții Comisiei de la Veneția, în vizită la Chișinău în contextul avizului asupra Codului Parlamentului
- Fostul ministru de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, angajat la producătorul auto chinez BYD
- Contractele „zero ore”, propuse în Moldova: angajații ar putea fi chemați la muncă doar la necesitate

