Peste 90 de familii cu mulţi copii, dar şi tineri specialişti din raionul Nisporeni vor beneficia de apartamente. Locuințele sunt gata în proporţie de 65 la sută si vor fi date în exploatare în luna septembrie a anului curent. Despre aceasta a anunțat Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, care a efectuat o vizită de inspectare pe șantierul de construcție a locuințelor sociale din localitatea Vărzărești, raionul Nisporeni.
Apartamentele de la primul etaj vor fi destinate persoanelor cu dizabilități, cele de la etajele doi, trei şi patru – tinerilor specialişti, iar apartamentele de la etajul cinci sunt pentru familiile cu mulţi copii. Autorităţile spun ca 25 de familii din localitate au depus deja cereri pentru a obţine o locuinţă socială.
Costul lucrărilor este de 3,4 milioane de euro, bani alocaţi din împrumutul contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. De locuinţe sociale au mai beneficiat aproximativ 200 de familii din raioanele Călăraşi, Sângerei, Briceni şi Hânceşti iar un proiect similar a fost lansat şi la Ialoveni.