ALBASAT
Разное

Autoritățile verifică a treia instituție cu copii, după o postare online

Comisia dispusă după o postare apărută pe rețelele de socializare face investigații într-o a treia instituție rezidențială. După Casa de copii a Mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif” și Casa auxiliară de copii din strada Lomonosov, s-au făcut verificări și la Casa de reabilitare pentru copii de vârstă fragedă de pe strada Cosmescu din capitală. Despre aceasta a anunțat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, după ședința Guvernului.Pe rețelele de socializare a apărut o postare în care se menționează că într-un orfelinat din sectorul Buiucani copiii ar fi „batjocoriți în ultimul hal”. Ulterior, autoarea postării a precizat că instituția este din cartierul Telecentru. Autoarea postării spune că a aflat despre situație de la o cunoștință care a încercat să se angajeze acolo în calitate de dădaca și a lucrat doar o zi. „Dădacele îi bat pe copilași toată ziua cu capul de masă și de ce nimeresc. Ore în șir îi țin închiși în veceu pe oliță și nu le dă voie să se scoale. Au fundul vânăt de ore state pe oliță. Îi spală ca pe niște cârpe cu capul sub apă cu spumă în guriță, în ochi”, se menționează în postare.Autoritățile continuă să investigheze faptele menționate în sesizare. Ca rezultat al acestor acțiuni vor fi luate măsurile corespunzătoare privind protecția copiilor.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net

Leave a Comment

Fără categorie

Autoritățile verifică a treia instituție cu copii, după o postare online

Comisia dispusă după o postare apărută pe rețelele de socializare face investigații într-o a treia instituție rezidențială. După Casa de copii a Mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif” și Casa auxiliară de copii din strada Lomonosov, s-au făcut verificări și la Casa de reabilitare pentru copii de vârstă fragedă de pe strada Cosmescu din capitală. Despre aceasta a anunțat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, după ședința Guvernului.

Pe rețelele de socializare a apărut o postare în care se menționează că într-un orfelinat din sectorul Buiucani copiii ar fi „batjocoriți în ultimul hal”. Ulterior, autoarea postării a precizat că instituția este din cartierul Telecentru. Autoarea postării spune că a aflat despre situație de la o cunoștință care a încercat să se angajeze acolo în calitate de dădaca și a lucrat doar o zi. „Dădacele îi bat pe copilași toată ziua cu capul de masă și de ce nimeresc. Ore în șir îi țin închiși în veceu pe oliță și nu le dă voie să se scoale. Au fundul vânăt de ore state pe oliță. Îi spală ca pe niște cârpe cu capul sub apă cu spumă în guriță, în ochi”, se menționează în postare.

Autoritățile continuă să investigheze faptele menționate în sesizare. Ca rezultat al acestor acțiuni vor fi luate măsurile corespunzătoare privind protecția copiilor.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment