ALBASAT

Steven Seagal, trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea cooperării culturale şi pe probleme umanitare

Actorul Steven Seagal a fost numit trimis special al Rusiei în SUA pentru facilitarea relaţiilor dintre cele două ţări privind cooperarea culturală şi pe probleme umanitare.

Ministrul rus de Externe a anunţat decizia sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, scrie The Hollywood Reporter. El a spus că atribuţiile pro-bono ale lui Seagal vor fi de a „facilita relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite în domeniul umanitar, inclusiv cultură şi artă” 

 Steven Seagal a primit cetăţenia rusă în 2016 şi este un susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin şi a politicilor acestuia, inclusiv anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţie. Pe de altă parte, el este un critic al guvernului american.

  Anul trecut, actorului în vârstă de 66 de ani i-a fost interzis accesul în Ucraina pentru următorii cinci ani, pe motive de securitate naţională.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.