Gigantul american Amazon plănuieşte să lanseze treptat pe parcursul următorilor trei ani până la 3.000 de magazine de tip AmazonGo, în care nu există un sistem tradiţional de plată la casă.
Conform Bloomberg, care citează surse anonime din cadrul companiei, până la finele anului Amazon va lansa deja 10 magazine fără casieri. Alte 50 de magazine AmazonGo ar urma să fie deschise anul viitor, urmând ca până în 2021 numărul acestora să ajungă la 3.000.
Magazinele fără casier se bazează pe senzori şi pe alte tehnologii de automatizare, precum „computer vision”, pentru a recunoaşte automat produsele cumpărate şi a elimina nevoia scanării acestora la casă.
Cumpărătorul foloseşte o aplicaţie specială cu care scanează un cod la intrarea în magazin. Apoi îşi alege singur produsele, iar la ieşire îi este prezentată factura generată pe baza tehnologiilor de recunoaştere a produselor.
Şeful companiei, Jeff Bezos, vede în magazinele fără casieri cea mai bună cale de a-şi extinde prezenţa în zona magazinelor tradiţionale de cumpărături, acolo unde se cheltuiesc încă mai mulţi bani comparativ cu magazinele online.
Amazon a inaugurat primul magazin fără casieri în 2016, în Seattle. Alte două magazine de acelaşi tip au mai fost lansate de atunci, unul tot în Seattle, iar celălalt în Chicago.
Provocarea din acest punct de vedere pentru Amazon o reprezintă costurile mari pe care deschiderea unui astfel de magazin o presupune. Doar echipamentele necesare din primul magazin lansat în Seattle au costat peste 1 miliard de dolari.
De aceea, pentru a reduce costul iniţial de construcţie a unui magazin de tip AmazonGo, gigantul american se concentrează, cel puţin iniţial, pe produse similare, care necesită mai puţine echipamente pentru a fi recunoscute automat.