ALBASAT
Fără categorie

Quinoa şi chia: au fibre pentru slăbire

Avem nevoie de fibre în alimentaţia noastră. Pentru că fibrele solubile, cele care se dizolvă în apă, formează o substanţă ca un fel de gel care încetineşte digestia. Astfel, se întârzie absorbţia intestinală şi, ca rezultat, scade nivelul colesterolului, fapt ce e dovedit că ne protejează inima.

Fibrele insolubile, cele care nu se dizolvă în apă, accelerează mişcările bolului alimentar. Sunt şi alte beneficii majore pentru sănătate oferite de fibre ( ajută la reducerea tensiunii arteriale, ameliorează diabetul, scad nivelul de glucoză, riscul de a face hemoroizi, te pot ajuta să slăbeşti pentru că eşti nevoit să mesteci mai mult şi acest lucru îţi oferă o senzaţie de saţietate), mai ales dacă avem aportul optim de fibre: între 25 (femeile) şi 38 de grame (bărbaţii) zilnic. Pentru a putea avea cantitatea necesară de fibre în alimentaţie, ar trebui să ne orientăm spre cele mai importante surse de fibre, iar două dintre acestea sunt quinoa şi chia. Iată de ce ar trebui să le introduce în alimentaţia ta.

Quinoa

Se ştie despre existenţa quinoa de trei, patru mii de ani, când incaşii credeau că aceasta creşte rezistenţa luptătorilor. Denumită “ mama grânelor” sau “alimentul viitorului”, quinoa conţine de două ori mai multe fibre decât majoritatea cerealelor, dar şi proteine şi fier. Quinoa poate fi o alegere bună pentru cei care au diabet pentru că are un indice glicemic.

Seminţele de quinoa au mai mult de 12 % fibre. O singură porţie  ( o cană) conţine 12 grame de fibre. Şi, extrem de important, 36% din aceste fibre sunt solubile, iar 64% insolubile. Pentru că fibrele nu se digeră, ci trec prin sistemul digestiv aproape intacte, ele ajutădigestia, scad nivelul de cholesterol, reglează zahărul din sânge şi ajută la slăbire pentru că te fac să te simţi sătul într-un timp mai rapid.

Chia

Pentru nişte seminţe atât de mici, chia conţie nutrienţi extrem de importanţi, unii nutriţionişti considerând-o unul dintre alimentele cu cel mai mare conţinut de fibre. Deşi aproape necunoscută în Europa, chia este o mâncare tradiţională în Mexic şi regiunile din sud ale Statelor Unite. Datorită conţinutului ridicat în fibre şi al multiplelor beneficii pentru sănătate, chia este considerată un superaliment. 100 de grame de seminţe de chia conţin 56,5 grame de fibre, dintre care 14 grame de fibre solubile, cele cu impact direct asupra scăderii nivelului de colesterol şi asupra absorbţiei scăzute a glucozei.

Beneficiile quinoa şi chia pentru sănătate

Quinoa şi chia reduc riscul bolilor cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt considerate ca fiind una dintre cauzele majore de deces în lume, potrivit multor studii, inclusiv cel al Şcolii de medicină publică de la Harvard. Acestea sunt corelate cu ateroscleroza, care apare atunci când o substanţă numită placă începe să se acumileze pe pereţii arterelor coronariene. Placa îngustează arterele şi le ridigizează, reducând volumul sanguin care ajunge la inimă. Un studiu publicat în februarie 2004 în “Archives of Internal Medicine” a descoperit o legătură inversă între aportul de fibre şi rsicul de boală cardiovasculară. Conform unui studiu din revista “Diabetes Care”, crescând aportul de fibre poate scădea riscul de a dezvolta sindromul metabolic, un conglomerate de factori care include tensiune ridicată, nivel ridicat de insulină şi triglyceride, fapt ce poate creşte riscul apariţiei diabetului şi bolilor cardiovasculare.

Quinoa şi chia reduc apariţia diabetului de tip 2

Cea mai comună formă de diabet, diabetul de tip 2, apare atunci când organismul nu mai poate produce singur îndeajuns de multă insulină  pentru a normaliza nivelul zahărului din sânge sau nu poate folosi eficient insulina pe care o produce. Un studiu publicat în septembrie 2002 în “The American Journal of Clinical Nutrition”  a descoperit o legătură direct între consumul de fibre din cereale integrale şi scăderea apariţiei diabetului de tip 2.

Quinoa şi chia ajută la scăderea în greutate

A creşte aportul de fibre din alimentaţie te va ajuta să ai greutatea pe care ţi-o doreşti. Studii clinice realizate la Centrul Medicl al Universităţii din Maryland spun că fibrele te ajută să te simţi sătul mult mai multă vreme ( mai ales cele solubile din quinoa, chia şi psyllium) şi te împiedică să mai iei gustări ce conţin multe calorii. Mai mult, conform unui studiu publicat în “The American Journal of Clinical Nutrition” în Februarie 2010, un aport ridicat de fibre te ajută să îţi păstrezi circumferinţa taliei. increasing fiber intake may help you maintain a healthy waist circumference.

Quinoa şi chia reduc riscul bolii diverticulare

Diverticulita, o inflamaţie a intestinului se estimează că ar afecta o treime dintre persoanele de 45+ şi două treimi dintre cele de 85+, cel puţin în SUA, spun cei de la Şcoala de Sănătate Publică de la Harvard.
Un studiu publicat în aprilie 1998 în “The Journal of Nutrition” concluziona că cei care mănâncă o dietă cu aport optim de fibre, în special cele insolubile, reduc riscul apariţie bolilor diverticulare.

Related posts

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul

AlbasatTV, Nisporeni

Celula de criză de la Guvern își începe activitatea

AlbasatTV, Nisporeni

Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Fără categorie

Quinoa şi chia: au fibre pentru slăbire

Avem nevoie de fibre în alimentaţia noastră. Pentru că fibrele solubile, cele care se dizolvă în apă, formează o substanţă ca un fel de gel care încetineşte digestia. Astfel, se întârzie absorbţia intestinală şi, ca rezultat, scade nivelul colesterolului, fapt ce e dovedit că ne protejează inima.

Fibrele insolubile, cele care nu se dizolvă în apă, accelerează mişcările bolului alimentar. Sunt şi alte beneficii majore pentru sănătate oferite de fibre ( ajută la reducerea tensiunii arteriale, ameliorează diabetul, scad nivelul de glucoză, riscul de a face hemoroizi, te pot ajuta să slăbeşti pentru că eşti nevoit să mesteci mai mult şi acest lucru îţi oferă o senzaţie de saţietate), mai ales dacă avem aportul optim de fibre: între 25 (femeile) şi 38 de grame (bărbaţii) zilnic. Pentru a putea avea cantitatea necesară de fibre în alimentaţie, ar trebui să ne orientăm spre cele mai importante surse de fibre, iar două dintre acestea sunt quinoa şi chia. Iată de ce ar trebui să le introduce în alimentaţia ta.

Quinoa

Se ştie despre existenţa quinoa de trei, patru mii de ani, când incaşii credeau că aceasta creşte rezistenţa luptătorilor. Denumită “ mama grânelor” sau “alimentul viitorului”, quinoa conţine de două ori mai multe fibre decât majoritatea cerealelor, dar şi proteine şi fier. Quinoa poate fi o alegere bună pentru cei care au diabet pentru că are un indice glicemic.

Seminţele de quinoa au mai mult de 12 % fibre. O singură porţie  ( o cană) conţine 12 grame de fibre. Şi, extrem de important, 36% din aceste fibre sunt solubile, iar 64% insolubile. Pentru că fibrele nu se digeră, ci trec prin sistemul digestiv aproape intacte, ele ajutădigestia, scad nivelul de cholesterol, reglează zahărul din sânge şi ajută la slăbire pentru că te fac să te simţi sătul într-un timp mai rapid.

Chia

Pentru nişte seminţe atât de mici, chia conţie nutrienţi extrem de importanţi, unii nutriţionişti considerând-o unul dintre alimentele cu cel mai mare conţinut de fibre. Deşi aproape necunoscută în Europa, chia este o mâncare tradiţională în Mexic şi regiunile din sud ale Statelor Unite. Datorită conţinutului ridicat în fibre şi al multiplelor beneficii pentru sănătate, chia este considerată un superaliment. 100 de grame de seminţe de chia conţin 56,5 grame de fibre, dintre care 14 grame de fibre solubile, cele cu impact direct asupra scăderii nivelului de colesterol şi asupra absorbţiei scăzute a glucozei.

Beneficiile quinoa şi chia pentru sănătate

Quinoa şi chia reduc riscul bolilor cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt considerate ca fiind una dintre cauzele majore de deces în lume, potrivit multor studii, inclusiv cel al Şcolii de medicină publică de la Harvard. Acestea sunt corelate cu ateroscleroza, care apare atunci când o substanţă numită placă începe să se acumileze pe pereţii arterelor coronariene. Placa îngustează arterele şi le ridigizează, reducând volumul sanguin care ajunge la inimă. Un studiu publicat în februarie 2004 în “Archives of Internal Medicine” a descoperit o legătură inversă între aportul de fibre şi rsicul de boală cardiovasculară. Conform unui studiu din revista “Diabetes Care”, crescând aportul de fibre poate scădea riscul de a dezvolta sindromul metabolic, un conglomerate de factori care include tensiune ridicată, nivel ridicat de insulină şi triglyceride, fapt ce poate creşte riscul apariţiei diabetului şi bolilor cardiovasculare.

Quinoa şi chia reduc apariţia diabetului de tip 2

Cea mai comună formă de diabet, diabetul de tip 2, apare atunci când organismul nu mai poate produce singur îndeajuns de multă insulină  pentru a normaliza nivelul zahărului din sânge sau nu poate folosi eficient insulina pe care o produce. Un studiu publicat în septembrie 2002 în „The American Journal of Clinical Nutrition”  a descoperit o legătură direct între consumul de fibre din cereale integrale şi scăderea apariţiei diabetului de tip 2.

Jurnalul sănătății

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

(VIDEO/FOTO) CUM SĂ NE FERIM DE VIROZELE RESPIRATORII

Descoperă cheia longevității: Opt obiceiuri esențiale

AlbasatTV, Nisporeni

Pacienţii asimptomatici: chiar dacă nu ai febră sau tuşeşti, nu înseamnă că virusul e total inofensiv

Albasat

Leave a Comment