ALBASAT
Fără categorie

Au fost acordate Premiile pentru Egalitate 2019

Persoane și entități care s-au evidențiat prin acțiuni cu impact social, menite să prevină și să combată discriminarea, precum și să promoveze egalitatea și toleranța socială au fost premiate în cadrul unei gale, organizate de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Câștigătorilor le-au fost oferit Premiul pentru Egalitate 2019 și diplome de apreciere, transmite IPN.

Juriul pentru desemnarea câștigătorilor a fost constituit din membri ai Consiliului, dar și din experți din mai multe organizații non-guverpost_titlentale și Oficiul Avocatului Poporului. Ian Feldman, președintele Consiliului a declarat în cadrul ceremoniei de premiere că evenimentul a fost creat pentru a susține persoanele care pe parcursul anului precedent au marcat reușite importante în promovarea egalității.

La categoria „Cel mai proactiv ONG” au parvenit cinci nominalizări, iar câștigător a fost desemnat Centrul de Drept al Femeilor, organizație înregistrată în anul 2009. Centrul adună femei-juriste din Republica Moldova, care pledează pentru asigurarea egalității între femei și bărbați. Violeta Andriuța, avocată în cadrul Centrului, a spus că astfel de premii sunt o onoare, dar și o responsabilitate, o motivare pentru a pleda și mai departe pentru egalitatea drepturilor femeilor și bărbaților în viața publică și în viața privată.

Cea mai proactivă instituție publică a fost desemnat Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, constituit pe lângă Comisia Electorală Centrală în anul 2013. Structura își orientează activitățile către grupurile vulnerabile pentru a spori incluziunea electorală a tuturor persoanelor, în special, a persoanelor cu cerințe speciale și a minorităților etnice. Premiul a fost acordat pentru cultivarea atitudinii non-discriminatorii în rândul funcționarilor electorali, pentru implementarea proiectelor destinate alegătorilor din grupuri specifice, printre care și persoane cu dizabilități, deținuți etc. Directorul CICDE, Pavel Cabacenco, a menționat că trofeul este o apreciere a efortului echipei pentru promovarea șanselor egale în cadrul alegerilor, indiferent de gen, naționalitate sau stare de sănătate.

La categoria „Cel/Cea mai activ/ă petiționar/ă”, trofeul a fost acordat Nataliei Ciobanu, pentru abordarea unei probleme semnificative de discriminare cu impact colectiv. Natalia Ciobanu a declarat că este important că sunt premiate și persoanele fizice, care se adresează Consiliului pentru a-și apăra drepturile. Potrivit ei, deciziile acestei structuri de constatare a discriminării permit continuarea acestui proces, mai ales când este vorba despre modificarea cadrului legislativ, lucru care este extrem de complicat.

Portalul de știri Moldova.org a fost desemnat câștigătorul la secțiunea „Cel/Cea mai proactiv/ă jurnalist/ă sau instituție media”, pentru publicarea în spațiul mediatic a materialelor de promovare a egalității și toleranței sociale.

În cadrul ceremoniei au fost înmânate și două diplome de încurajare pentru acțiunile remarcabile în prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității. Acestea au fost acordate Eugeniei Crețu, nominalizată la secțiunea „Cel/Cea mai proactiv/ă jurnalist/ă sau instituție media” și Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, nominalizat pentru secțiunea „Cel mai proactiv ONG”.

Related posts

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul

AlbasatTV, Nisporeni

Celula de criză de la Guvern își începe activitatea

AlbasatTV, Nisporeni

Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment