ALBASAT
Fără categorie

Noi măsuri de susținere a populației din regiuna transnistreană

Cabinetul de miniștri a aprobat câteva acte normative, prin care se încearcă a soluționa, într-o manieră pozitivă, o serie de probleme actuale pe care le întâmpină locuitorii din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Astfel, au fost stabilite procedurile privind certificarea faptelor de stare civilă produse și consemnate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender. Această decizie vine să completeze lista instrumentelor instituite de Guvern pentru a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Vor putea fi supuse certificării nașterea persoanei, decesul, stabilirea paternității, schimbarea numelui/prenumelui, căsătoria și divorțul. Certificarea acestor fapte de stare civilă va putea fi realizată doar în condițiile în care producerea și consemnarea lor a avut loc în condiții similare celor prevăzute de legislația Republicii Moldova.

Prin urmare, cetățenii cu domiciliu în acest teritoriu, vor putea beneficia de acte de stare civilă eliberate de autoritățile constituționale, iar serviciile de resort vor fi prestate de subdiviziunile specializate ale Agenției Servicii Publice.

A fost, de asemenea, extins ,până la finele semestrului II al anului 2019, termenul de introducere a produselor petroliere prin punctul de trecere a frontierei „Novosaviţcaia-Cuciurgan”, cu asigurarea posibilității vămuirii acestor produse la postul vamal „Bender 2”. Acest termen poate fi sistat în cazul în care până la expirarea celor 6 luni va fi instituit controlul comun în punctul nominalizat.

Promovarea acestor acte normative este o dovadă că noile măsuri ale Guvernului Republicii Moldova vin să sprijine în continuare populația și agenții economici din regiune.

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment