ALBASAT
Fără categorie

Valentina Buliga, demisă de la CNAS

Valentina Buliga a fost demisă din funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat la ședința Guvernului luni, 24 iunie, transmite IPN.

Premierul Maia Sandu a declarat că, până la numirea directorului general al CNAS, atribuțiile acestuia urmează să fie executate de către Tatiana Popa, care este vicepreședinta instituției.

Valentina Buliga, care este membră a Partidului Democrat, a fost desemnată la șefia CNAS în decembrie 2018. În 2009-2015 Valentina Buliga a fost ministru al muncii, protecției sociale și familiei.

În aceeași ședință, premierul Maia Sandu i-a solicitat ministrului economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan să inițieze o procedură de cercetare disciplinară a lui Ghenadie Sajin, șeful Agenției pentru Supraveghere Tehnică, fosta Inspecție de Stat în Construcții. „Chiar dacă în prezent el este președintele raionului Ialoveni, este în continuare și șef titular al Agenției pentru Supraveghere Tehnică. Toată lumea cunoaște abuzurile și încălcările pe care le-a comis acest om în funcția pe care a deținut-o. Cred că este cazul să se investigheze și cerceteze aceste abuzuri și să veniți cu o decizie potrivită”, a notat Maia Sandu.

De asemenea, cabinetul de miniștri a aprobat și cererea de demisie depusă de Vitalie Iurcu din funcția de secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Related posts

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul

AlbasatTV, Nisporeni

Celula de criză de la Guvern își începe activitatea

AlbasatTV, Nisporeni

Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment