ALBASAT
Fără categorie

Deputații au votat micșorarea plafoanelor donațiilor pentru campania electorală

Împreună cu anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel proporțional, deputații au votat micșorarea plafoanelor donațiilor pentru campania electorală. Totodată, noile prevederi permit să facă donații și cetățenilor Republicii Moldova care au obținut venituri în afara țării, transmite IPN.

Astfel, plafonul donațiilor în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală este de șase salarii medii lunare pe economie în cazul persoanelor fizice și 12 salarii medii în cazul persoanelor juridice.

În cazul cetățenilor Republicii Moldova care au obținut venituri în afara țării, acest plafon nu va depăși trei salarii medii lunare pe economie.

Donațiile în numerar sunt permise până la trei salarii medii pe economie, iar donațiile care vor depăși această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare.

Prevederile legale au fost votate de 57 de deputați. La propunerea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, proiectul de lege urmează a fi votat în lectură finală în sesiunea extraordinară a legislativului din luna august.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

 

Related posts

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment