Carnavalul de la Veneţia se închide duminică, la miezul nopţii, din cauza coronavirusului. Până pe 1 martie, şcolile şi universităţile vor fi închise, iar toate manifestaţiile vor fi anulate în regiunea Veneto, potrivit Mediafax. O mare parte din nordul Italiei este afectată de măsurile luate de autorități.
„Evenimentele aflate în desfăşurare vor decurge conform programului, dar, din această seară, este prevăzută închiderea Carnavalului de la Veneţia şi a tuturor manifestaţiilor, inclusiv cele sportive, până la 1 martie inclusiv”, a anunţat guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia.
Măsura vizează muzeele şi târgurile, dar şi şcolile şi universităţile, a adăugat Zaia.
Carnavalul de la Veneţia atrage în fiecare an trei milioane de turişti.
Decizia de închidere a Carnavalului vine după ce au fost confirmate 25 de cazuri în regiunea Veneto, dintre care două chiar în Veneţia.
Anterior, primarul oraşului Milano a luat şi el decizia de închidere a cursurilor în şcoli şi universităţi pentru o săptămână.