ALBASAT

11 cazuri NOI de infectare cu virusul COVID-19 în R. Moldova. Bilanțul total este de 23 de persoane

Societate

Autoritățile din R. Moldova anunță încă 11 cazuri confirmate de COVID-19. Astfel, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus s-a dublat și a ajuns la 23.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că noul coronavirus a fost confirmat și în cazul unui copil, infectat cu COVID-19 de către mama acestuia revenită din Italia.