ALBASAT
Societate

Igor Dodon: Suntem gata să implicăm armata, dacă va fi cazul

Conducerea țării este gata să implice armata în contextul regimului special impus în toată țara. Pentru acest lucru au fost deja pregătite protocoale ne necesare, a comunicat, luni dimineața, președintele Igor Dodon. Șeful statului a ținut să precizeze că, la această etapă, nu este necesară implicarea unor forțe suplimentare, transmite IPN.

„Noi suntem pregătiți, am vorbit și cu Ministerul Apărării. Avem suficiente forțe și capacități. Dacă va fi necesar, suntem gata să implicăm și armata. Dar, la această etapă, prin efectivul poliției, a Ministrului Afacerilor Interne și altor servicii, practic situația este gestionată”, a declarat Igor Dodon după ședința conducerii de vârf a țării.

Acum o săptămână, Parlamentul a votat instituirea stării de urgență pe termen de 60 de zile. Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război arată că pe durata stării de urgenţă, rezerviştii Forţelor Armate pot fi chemaţi, în temeiul unei hotărâri de guvern, la concentrări speciale pentru lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale cu caracter natural, tehnogen şi ecologic.

Related posts

Cursul valutar oficial la 08.09.2020

Albasat

Nisporenenii nu se avântă să-și planifice o vacanță. Prețurile ridicate îi țin acasă

Albasat

Igor Dodon: Suntem gata pentru orice scenariu

Albasat

Leave a Comment