ALBASAT
Societate

Medicii care luptă în prima linie împotriva COVID-19 vor primi salarii mai mari

Medicii din toată țara își vor primi salariile la timp și integral. Mai mult decât atât, Sergiu Pușcuța viceprim-ministru și ministru al finanțelor, anunță că medicii care luptă împotriva virusului COVID-19 în prima linie vor beneficia de recompense financiare considerabile, notează IPN.

„Toți cei care sunt implicați direct în combaterea acestei maladii vor fi finanțați pe măsură. Aceasta este puțina parte de recunoștința mare pe care o avem față de angajații sistemului medical. Cu toată recunoștința, trebuie să avem aprecierea și recompensa materială pentru acest efort pe care-l fac. Această recompensă va fi prevăzută în rectificarea bugetului”, a declarant Sergiu Pușcuța în platoul emisiunii „Moldova in Direct” de la postul public de televiziune Moldova1.

Nu sunt trecuți cu vederea nici medicii care au categorii inferioare. Sergiu Pușcuța afirmă că medicii vor avea adaos salarial în baza meritocrației. De menționat este faptul că sporul specific și de performanță exista și în trecut, însă în opinia viceprim-ministrului, modul de atribuire a meritelor trebuie revizuit.

„Este prevăzut și un anumit spor specific și de performanță. Acest spor urmează să fie atribuit selectiv la decizia autorității de conducere. Acuma este perioada de provocare când fiecare dintre conducători trebuie să le gestioneze resursele în modul corespunzător. Persoanele care s-au dedicat pe măsură acestei activități și și-au pus viața în pericol vor fi remunerați pe măsură”, a precizat viceprim-ministrul.

Oficialul dă asigurări că salariile tuturor lucrătorilor din sistemul medical va fi achitat la timp și integral.

„Salariile vor fi achitate la timp și integral. În partea ce ține de acele persoane care sunt implicate direct în procesul de profilaxie și tratament va exista adaos salarial corespunzător”, a menționat Sergiu Pușcuța.

Potrivit reprezentantului Ministerului Finanțelor, autoritățile examinează posibilitatea ca aceste recompense să fie efectuate și din alte fonduri, nu doar din fondurile bugetare care sunt acumulate prin intermediul bugetului de stat sau fondurile de asistență obligatorie medicală.

Referitor la rectificarea bugetară, oficialul spune că experții au elaborat câteva scenarii care prevăd lipsa creșterii economice sau reducerea economică, însă în ambele cazuri există soluții care să asigure cât mai puține pierderi sociale și economice.

Related posts

Semnarea Acordului de Înfrățire între Primăria Vărzărești și Primăria Săngeorz-Băi: Un parteneriat pentru dezvoltare și colaborare

AlbasatTV, Nisporeni

Polonia reintroduce orele speciale de cumpărături pentru persoanele în vârstă

Albasat

Renato Usatîi, despre actualul Parlament: 80% dintre deputați sunt corupți și contrabandiști

Albasat

Leave a Comment