ALBASAT
Societate

Igor Dodon cheamă politicienii să fie solidari cu întregul sistem medical

Președintele Igor Dodon le cere politicienilor să renunțe la cererile de chemare în judecată depuse după ce Comisia pentru Situații Excepționale a obligat moldovenii care revin acasă să plătească contribuțiile de asigurare medicală. Apelul a fost făcut în contextul prezentării cheltuielilor pe care le suportă statul pentru tratarea pacienților cu COVID-19, transmite IPN.

Potrivit lui Igor Dodon, în condițiile în care tratamentul în staționar este de cel puțin 14 zile, cheltuielile pentru tratarea unui pacient cu COVID-19 ajung la 32 de mii de lei. În cazul pacienților gravi, internați la terapie intensivă, cheltuielile se ridică la 78 de mii de lei. Șeful statului a insistat că despre aceste costuri trebuie să cunoască toți, inclusiv cei care critică obligativitatea de a procura poliță de asigurare medicală.

Igor Dodon a mai spus că politicienii trebuie să manifeste solidaritate cu toți cetățenii Republicii Moldova. De asemenea, să fie solidari cu întregul sistem medical.

Conform hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale, din 1 aprilie, în perioada stării de urgență, cetățenii Republicii Moldova și străinii cu permis de ședere, care intenționează să intre în țară și nu dețin statut de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, sunt obligați să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă.

Fostul premier Maia Sandu a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că Partidul Acțiune și Solidaritate a atacat în judecată decizia Comisiei.

Related posts

Bărbat condamnat la 14 ani de închisoare pentru că și-a omorât concubina în bătaie

Albasat

CEC a atribuit un nou mandat de consilier în Consiliul orășenesc Nisporeni

Albasat

Prezența tulpinii Delta în Moldova, confirmată oficial

Albasat

Leave a Comment