ALBASAT
Societate

Fadei Nagacevschi: Sistemul de teleconferințe în justiție va fi implementat la nivel național

Starea de urgență instituită în Republica Moldova la mijlocul lunii martie și restricțiile de circulație au stopat activitatea unor instituții de stat, însă nu și activitatea sistemului judecătoresc. Potrivit ministrului justiției Fadei Nagacevschi, justiția din Republica Moldova funcționează în continuare deoarece există o serie de procese de judecată care nu suferă amânare și aceste procese se află în continuare pe rolul instanțelor de judecată și se petrec ședințe de judecată, notează IPN.

„Vorbim despre persoane care se află în detenție preventivă, arestații, persoane care sunt vizate în anumite dosare penale, unde sunt aplicate măsurile preventive. Dosarele ce vizează violența în familie, de asemenea, anumite procese penale, contravenționale, civile, care decurg din situația de urgență sunt în proces de examinare, fie la organul de urmărire penală, fie în instanță”, a declarant în platoul emisiunii „Moldova în Direct” ministrul justiției Fadei Nagacevschi.

Cât despre cazurile care nu reprezintă situații urgente, ministrul justiției anunță că acestea au fost suspendate, iar odată ce starea de urgență va fi ridicată, procesele vor fi reluate la etapa la care au fost stopate.

„Sunt suspendate toate termenele de procedură, adică dacă persoanele care sunt la limita termenului de procedură, acestea se suspendă și imediat după starea de urgență este prevăzut un instrument prin care oamenii își reactivează acest termen sau să fie reluat acel proces care a fost suspendat la o anumită etapă”, a explicat ministrul justiției.

În contextul în care autoritățile au recomandat evitarea unor întâlniri într-un număr mare, ministrul justiției afirmă că o parte din instituțiile sistemului judecătoresc au apelat la sisteme de teleconferință. Acesta a precizat că sistemele respective au fost procurate până la situația de criză în care se află atât Republica Moldova, cât ș alte țări.

„Deja se utilizează sistemul de teleconferințe. În anumite instanțe de judecată se fac acele videoconferințe, sistemul de probațiune, sistemul penitenciar dispune de anumite elemente de teleconferințe și sunt anumite dosare care sunt gestionate prin sistemul de teleconferințe. Una dintre priorități este să implementăm acest sistem la nivel național care face față și dă roade destul de bune. Sper că va fi util și pe viitor pentru ca să favorizeze examinarea mai eficientă și rapidă a cazurilor”, a menționat Fadei Nagacevschi.

Related posts

Alte 1121 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

954 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Albasat

Escrocherie cu modificarea datelor din buletinele de identitate provizorii

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment